Softistii dovedesc ca se poate si in Romania

Compania CTN Agency are de curand o noua oferta: serviciile noii sale productii, compania Mirabilis Media. Obiectul de activitate al acestei noi companii consta in realizarea intregului spectru de produse de publicitate, precum si pagini Internet. Dintre site-urile ce apartin acestei companii amintim: www.eclipsa.ro, www.ctn.ro si www.green-hours.roRichard Nita, directorul artistic al acestei tinere companii, este un pasionat al graficii pe calculator, fiind cel care a gandit si realizat designu

Compania CTN Agency are de curand o noua oferta: serviciile noii sale productii, compania Mirabilis Media. Obiectul de activitate al acestei noi companii consta in realizarea intregului spectru de produse de publicitate, precum si pagini Internet. Dintre site-urile ce apartin acestei companii amintim: www.eclipsa.ro, www.ctn.ro si www.green-hours.ro
Richard Nita, directorul artistic al acestei tinere companii, este un pasionat al graficii pe calculator, fiind cel care a gandit si realizat designul site-urilor lansate pana acum. De formatie inginer de aeronave (structurist), Richard a intrat in domeniul calculatoarelor din lipsa posibilitatii de realizare profesionala in aria destul de restransa a aeronauticii romanesti, stiut fiind deja ca aproximativ 70% dintre inginerii de aeronave din Romania sunt reprofilati pe software si foarte buni profesionisti. De cand s-a afirmat in acest domeniu, Richard concepe si realizeaza grafic site-uri de web, precum si materiale publicitare si promotionale in companii de specialitate si televiziuni. Intrebat de ce este inca in Romania, desi in Europa Occidentala profesionistii ca el sunt mult mai bine platiti, Richard a raspuns: „Nu plec pentru ca inca nu am banii necesari. Daca as avea casa mea, un spatiu pe care sa il ofer familiei mele, visez sa am cel putin doi copii, as ramane. Dar traind mereu in incertitudinea spatiului inchiriat, Occidentul mi se pare un fel de rai al familistului.”
La 15 noiembrie a fost lansat pe Internet site-ul www. lex. ro, care pune la dispozitia vizitatorilor legislatia in vigoare a Romaniei, actualizabila regulat, cu acces instantaneu si cu facilitati extinse de cautare (dupa mai multe criterii: cuvinte din cuprinsul actului legislativ, tematica, numarul actului, data emiterii, tipul publicatiei etc.). Accesul la actele integrale se face pe baza de abonament.
Compania CTN Agency si-a impus, de la inceput, un standard compatibil cu al firmelor occidentale, aceasta caracteristica fiind direct conditionata de domeniul de activitate al firmei: software legislativ.
In Romania postrevolutionara, industria de software a cunoscut o dezvoltare extraordinara datorata golului de informatizare existent, la care intreprinzatorii particulari au fost mai mult decat receptivi. Au aparut astfel primii programatori cu adevarat sincronizati cu productia de software occidentala.
Un produs la care Richard a lucrat este CTN Agenda Legislativa 5.0 (cel mai performant si complet program Windows in domeniul legislativ realizat in Romania; contine peste 23.000 de acte normative dinainte de 1900 si pana in prezent; actualizarea se face bilunar pe baza de abonament; ofera cautari super-rapide dupa tipul, data promulgarii, numarul actului, emitent, problematica si chiar dupa cuvinte din interiorul actului; posibilitatea consultarii simultane a mai multor acte; realizarea de adnotari, extrase si note personale, editarea de documente, inserarea de chenare, tabele, poze, tiparirea la imprimanta a documentelor; interactivitate cu celelalte aplicatii de pe calculator, asistenta tehnica).
In viitor va fi lansat un alt proiect: CTN Agenda Legislativa 6.0 (versiunea avansata a Agendei 5.0; peste 28.000 de acte; facilitati de cautare extinse; posibilitatea de a combina criteriile de cautare, fara nici o restrictie de numar sau combinatie, modalitate de cautare full-text).             

Mihai Tanasescu