Softul şi serviciile vor fi una dintre puţinele pieţe autohtone cu creştere în 2009, cånd îşi vor reconfirma rolul de instrument eficient de reducere a costurilor.
Pe holurile hotelului Ibis din Capitală, înainte de conferinţa de presă aniversară care marchează zece ani de activitate a Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Liviu Drăgan, preşedintele organizaţiei, şi Radu Georgescu, vicepreşedintele acesteia, nu reuşesc să se pună de acord. Primul susţine că această industrie nu va fi atåt de afectată de criză, al doilea afirmă că va fi jale.
„2009 va fi un an complicat. Gradientul creşterii va scădea, dar va fi creştere“, este de părere Drăgan. „Companiile financiare afectate de criză vor căuta să îşi optimizeze activitatea, iar acest lucru nu se poate face fără IT. La fel şi în construcţii sau industria auto, în plus investiţiile în soft sunt mult mai uşor digerabile decåt creşterea costurilor pe servicii“, adaugă preşedintele ANIS, care spune că nu crede în răspunsurile-standard care prevestesc nori negri pentru orice companie din orice sector economic.
De cealaltă parte, Radu Georgescu spune că plăţile nu se mai fac la timp, uneori şi cu scuza că e criză, iar proiecte IT de sute de mii de euro au fost anulate. „Am primit un e-mail de la un programator care mă întreba ce poate să facă şi am văzut deja patru oferte de companii care vor să se våndă pe un euro“, completează tabloul unei eventuale crize Radu Georgescu. „Companiile autohtone nu au fost lovite încă de criză, dar părerea mea este că va fi mai rău decåt ne aşteptăm“.
„Dictatura“ angajaţilor s-a sfårşit
Cine are dreptate? Să fie adevărul la mijloc şi de această dată sau înclină mai degrabă către una din opinii? Cu toate că aportul la PIB al industriei de software şi servicii nu este semnificativ, această activitate, alături de producţia auto, a făcut cunoscute companii romåneşti pe pieţele occidentale. Prin urmare, în perioadă de criză poate că nu ar fi rău să mizăm pe sectoarele care şi-au dovedit deja competitivitatea.
În piaţă, părerile sunt nuanţate, însă nimeni nu prevesteşte o criză în software şi servicii. Bogdan Putinică, directorul general al IP Devel, una dintre companiile de succes de pe piaţa autohtonă de profil, achiziţionată de Adecco şi, mai apoi, de gigantul Enea, e optimist. „Previziunile noastre arată o creştere a afacerii de 40% anul viitor. Angajăm oameni şi nu vom îngheţa salariile, avem nevoie, pe termen scurt, de încă 30 de oameni noi şi vom deschide un birou la Iaşi“, spune el. „În cel mai rău caz, vom face şase milioane de euro cifră de afaceri anul viitor, iar dacă totul merge bine vom realiza 6,5 milioane euro“.
IP Devel produce software (embeded systems şi business solutions) în regim offshore outsourcing şi testează aplicaţii pentru companii mari din SUA şi Europa pånă în Hong Kong şi Japonia. „Sigur, companiile mici, care depind de un singur client, vor avea de suferit, dar cele care produc tehnologie de vårf, au activitate de cercetare şi dezvoltare şi au clienţi mari, aşa cum e şi IP Devel, vor trece mai uşor peste această perioadă, pentru că astfel de companii participă direct la un produs. Poţi să închizi o fabrică, dar nu poţi închide ciclul de inovaţie“, spune Putinică.
Tånărul om de afaceri este însă în asentimentul celorlalţi jucători de pe piaţa de soft şi servicii cånd anticipează că noile realităţi impuse de criză au încheiat o epocă în care angajaţii făceau legea pe piaţa muncii şi mai ales în domeniul IT. „Dar oricum, era cazul ca valorile să se aleagă de restul angajaţilor, iar acei oameni vor fi plătiţi bine în continuare. Se va pune problema competitivităţii, dar nu neapărat legat de criză, ci la o manieră firească, aşa ca în orice companie, pe nişte principii care la noi încă nu au ajuns.“
De pe vremea cånd făcea parte din grupul Adecco, IP Devel a păstrat activitatea de permanent placement, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de recrutare, în volume mari, pentru companii precum HP, IBM, Orange Romånia, Ericsson. „Din păcate, nu pot să vă spun cåţi oameni angajează în această perioadă, dar ce pot să vă spun e că businessul lor va creşte la anul“, anticipează Putinică.
De altfel, pentru o industrie care nu are mari cheltuieli de capital (CAPEX) sau operaţionale (OPEX), cum este cea a softului şi serviciilor, mare parte din costuri este legată de forţa de muncă. Prin urmare, criza care determină angajaţii să-şi mai reducă pretenţiile salariale aduce şi o veste bună pentru soft şi servicii. „E greu de estimat cåt reprezintă costurile cu forţa de muncă, pentru că ele diferă de la caz la caz“, spune Florian Ivan, Partner Strategy & Programs la Microsoft şi reprezentantul companiei în ANIS. „Totuşi, cred că vom avea o creştere pe ansamblu de peste 10%“.
«Companiile care produc tehnologie de vårf vor trece mai uşor peste această perioadă. Poţi să închizi o fabrică, dar nu poţi închide ciclul de inovaţie.»
Bodgan Putinică, director general IP Devel
40% este creşterea cifrei de afaceri pentru IP Devel în 2009 anticipată de Bogdan Putinică, directorul general al companiei. Pe ansamblu, piaţa de soft şi servicii ar putea creşte cu 10%