Cu ajutorul acestui instrument au fost convertite pana in prezent peste 250.000 de pagini. Compania romaneasca a incheiat contracte cu numerosi producatori de dispozitive e-book, precum si edituri prestigioase printre care se numara si Grupul Editorial Macmillan.
Matiz, o treime din Daewoo
Modelul Daewoo Matiz reprezinta aproximativ doua treimi din productia si vanzarile Daewoo Automobile Romania, in primele sapte luni ale anului 2002. Au fost vandute un numar de 4.383 automobile Matiz, de sase ori mai mult decat in perioada similara din 2001. Daewoo Automobile Romania va lansa promotional, in luna septembrie, variantele Matiz SE Power Plus, cu airbag standard si ABS optional, Matiz E, cu aer conditionat, precum si o serie limitata de Matiz E, cu optiunea Sun-Roof. De la lansarea modelului Matiz si pana in prezent au fost vandute peste 28.000 unitati, dintre care 12.000 pe piata interna si 16.000 au fost exportate.
Saptamana trecuta, reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare, condusi de vicepresedintele Geroge Musliu, s-au intalnit cu o delegatie sud-coreeana pentru a discuta problemele fabricii de la Craiova. Atata timp cat fabrica nu a fost inclusa printre unitatile cumparate de General Motors, problemele sale financiare pot fi rezolvate doar prin negocieri cu bancile sud-coreene creditoare.
Seceta deabia acum incepe
Accentuarea secetei si a fenomenului de desertificare in urmatorii ani va impune schimbarea radicala a politicilor agricole la nivel national, a afirmat Mihai Dumitru, directorul Institutului de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie (ICPA). „Numarul anilor secetosi dintr-un secol va creste rapid de la 33-34 de ani la 80-82 de ani. Vom asista foarte curand la schimbari majore in structura culturilor agricole, la cresterea ponderii unor culturi mai rezistente in detrimentul altora, mai sensibile la seceta”, a adaugat Dumitru. Zonele cele mai afectate se afla in Dobrogea, sudul Olteniei, estul Munteniei si vestul tarii. Singura solutie pentru atenuarea efectelor secetei o reprezinta sprijinirea producatorilor particulari pentru achizitionarea de echipamente de irigat, impreuna cu realizarea unei retele integrate de irigatii la nivel national. Cheltuielile necesare vor fi foarte mari si, in plus, sistemele de irigatii au probleme in ceea ce priveste eficienta: doar 40% din volumul de apa pompat ajunge in sol.
Instalatiile energetice intra in reparatii
Reparatiile de care au nevoie instalatiile energetice, pentru reducerea consumurilor sau modernizare, se ridica la suma de 290 milioane dolari pentru perioada octombrie 2002 -martie 2003. Instalatiile Termoelectrica vor beneficia de aproximativ o treime din suma totala, in timp ce restul fondurilor vor fi impartite intre Electrica, Transelectrica si Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare. Programul guvernamental prevede posibilitatea suplimentarii cheltuielilor, in masura in care acest lucru va fi necesar.
Scad sansele candidatilor
Cresterea deficitelor bugetare a redus sansele tarilor candidate de a adopta moneda unica europeana in ianuarie 2007. Sansele statelor candidate au scazut din luna mai cu aproximativ zece procente, ajungand in prezent intre 40% si 70%. Analistii apreciaza ca procesul de aderare la zona euro va avea loc fie din luna ianuarie a anului 2008, cand statele sunt cotate cu sanse intre 60 si 75%, sau un an mai tarziu, cand posibilitatea de trecere la moneda unica se situeaza intre 80% si 90%. Guvernele statelor candidate trebuie, de asemenea, sa indeplineasca criteriile stabilite prin Tratatul de la Maastricht, care vizeaza un nivel al datoriei nationale mai mic de 60% din nivelul produsului intern brut (PIB), un deficit bugetar sub trei procente din PIB, precum si anumite conditii impuse asupra nivelului inflatiei. In plus, trebuie sa mentina constant cursul monedei nationale pentru o perioada lunga de timp, ceea ce s-a dovedit dificil, mai ales in cazul Poloniei.
Mai multe animale
Ministerul Agriculturii a anuntat ca efectivele de animale au crescut fata de anul trecut. In afara de carnea de pasare, productia totala de carne a scazut, din cauza faptului ca au fost sacrificate mai putine animale, in ideea cresterii efectivelor. In ceea ce priveste productia de lapte, cresterea a fost sustinuta si de subventiile acordate producatorilor, de 1.800 lei/litru, pentru zona montana, si 1.400 lei/litru, pentru celelalte zone.