Soldații ucraineni nu au uitat de sprijinul României de la începutul războiului, motiv pentru care au dorit să transmită mesaje de mulțumire cu ocazia Zilei Naționale.

Soldații ucraineni au ținut legătura cu un român

Aceștia au înregistrat mesaje de pe front, pe care i le-au trimis unui român pe nume Radu Hossu, care este implicat în acțiuni de caritate pe teritoriul Ucrainei. Radu a realizat un colaj cu mesajele transmise de către trupele ucrainene.

Mai jos, redăm câteva dintre mesajele soldaților ucraineni.

„Suntem puternici împreună, e o zi frumoasă astăzi, vrem să vă felicităm cu ocazia zilei Marii Uniri!”.

„Felicitări tuturor românilor, sunteți uimitori! Soldații ucraineni vă mulțumesc, sunteți cei mai tari!”.

„Felicitări românilor de ziua națională! Vă iubim!”

„Vă dorim toate cele bune de Ziua Națională. Amintiți-vă de cei pe care i-ați pierdut de-a lungul timpului și să rămânem uniți fiindcă e singurul mod în care putem traversa această furtură”.

„Le transmit toată dragostea românilor de ziua națională și vă mulțumim pentru ajutor”.

Un soldat a transmis un mesaj în limba română

„Sunt Vitali. Sunt la spital momentan, dar în curând mă voi întoarce alături de camarazi pentru a-mi apăra Ucraina de invadatori. Astăzi e o zi mare, e Ziua Națională a României și vreau să transmit tuturor românilor „Mulțumesc!”, sunteți o națiune incredibilă, mulțumim pentru că ne ajutați! La mulți ani, România!”.

Marea surpriză a fost însă faptul că unul dintre soldați a transmis un mesaj în limba română.

„Bună seara, dragi români! Sunt Mișa. Sunt soldat ucrainean de naționalitate română. Vreau să vă spun „La mulți ani, România! La mulți ani, români!” și să vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați oferit Ucrainei. La mulți ani, România! Slava Ukraini!”, a fost mesajul transmis limba în română de către soldatul ucrainean care a ținut legătura în permanență cu românul Radu Hossu.

Videoclipul complet poate fi urmărit chiar aici.

Ce a transmis Moscova României de 1 decembrie

În ciuda conflictului cu Ucraina şi a faptuuil că România sprijină intens această ţară, Rusia a felicitat şi ea România de Ziua Naţională.

„Personalul Ambasadei Federației Ruse îi felicită pe cetățenii României de Ziua Națională! LA MULȚI ANI!”, a transmis Ambasada Rusiei pe Facebook.

În luna martie, atunci când Occidentul a condamnat invazia rusească în Ucraina, Moscova a pus România pe lista statelor neprietenoase, alături de toate statele membre ale UE, SUA, Marea Britanie și alte țări.