El a precizat că în cursul zilei de duminică, de la ora 7.00 şi până la ora 13.30, au fost înregistrate cinci solicitări pentru persoane căzute în stradă şi 12 pentru lipotimii, iar în aşteptare se află încă 20 de solicitări.

Medicii atrag atenţia populaţiei ca, în aceste zile caniculare, să îşi ia măsuri de protecţie, să consume multe lichide, să facă mai multe duşuri, dar nu fierbinţi, să stea în casă în timpul prânzului, iar atunci când totuşi sunt nevoiţi să iasă afară să poate haine deschise la culoare, pălării şi umbreluţe şi să nu meargă prin soare. O atenţie specială trebuie să acorde persoanele în vârstă şi copii.
SURSA: Agerpres