Liderul Grupului minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, Varujan Pambuccian, a susţinut, vineri, drept soluţie pentru funcţionarea noului Legislativ, trecerea la un Parlament online, în care senatorii şi deputaţii să stea în circumscripţii şi să ia cuvântul prin videoconferinţă.
‘În ceea ce priveşte cheltuielile, putem trece la un Parlament online, în care oamenii stau în circumscripţii, iar metodele de comunicare sunt foarte simple: putem folosi un sistem de videoconferinţă, cu un sistem de vot integrat şi cu posibilitatea grupării celor care se consultă’, a spus Pambuccian.
Deputatul a susţinut că astfel costurile de funcţionare al noului Parlament cu 588 de senatori şi deputaţi ar scădea la 20% din cheltuielile precedentului legislativ, care avea 471 de aleşi.
De asemenea, parlamentarii nu ar mai avea nicio scuză pentru absenteism, a mai susţinut Pambuccian.
‘Ar fi o soluţie bună, parlamentarii ar putea să stea în circumscripţie, aproape de electorat, că tot se plâng că ajung greu acolo (…), să nu mai aibă foarte multe scuze pentru absenţe’, a mai spus liderul Grupului minorităţilor naţionale.
Al treilea avantaj al ‘Parlamentului online’ ar fi facilitarea negocierilor între parlamentari.
‘Noi, ca grup parlamentar, avem în stânga puterea şi în partea cealaltă opoziţia. E destul de greu să te consulţi în timpul votului, pe când într-un sistem de genul ăsta şi chestiunea asta ar fi rezolvată. În plus, cheltuielile ar ajunge undeva la 20% din costul actual al Parlamentului’, a afirmat Varujan Pambuccian.
Deputaţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi-au primit, vineri, la Biroul Electoral Central, certificatele doveditoare a alegerii lor la scrutinul din 9 decembrie.
SURSA: Agerpres