România este țara, conform statisticilor europene, care are cel mai ridicat procent din populația minoră aflată în riscul sărăciei și al excluziunii sociale. Conform datelor publicate de Eurostat, 41,5% din copiii din România se află în pragul sărăciei.

Pe de altă parte, datele făcute publice de Institutul Național de Statistică vorbesc despre 1,3 milioane de minori aflați în pragul sărăciei și excluziunii sociale. Pentru ei, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a găsit soluția: cumularea bursei sociale cu cea de performanță, care conform declarațiilor sale, poate aduce venituri de până la 1.000 de lei.

„Dacă am vorbit de acele indemnizații eligibile din Programul național pentru reducerea abandonului școlar, cuplat cu cele șase categorii de burse existente, cu faptul că a crescut și fondul de burse, și cuantumul burselor, și a crescut masiv, de la câțiva lei până la 500 de lei, și intenția Ministerului Educației și a mea este să creștem semnificativ bursele elevilor, cuantumul burselor elevilor”, a declarat Cîmpeanu la postul B1.

O soluție care nu-i soluție

Conform spuselor sale, bugetul pentru bursele elevilor s-a majorat cu 400 de milioane de lei, iar această măsură este privită ca o modalitate de a ajuta copiii din medii defavorizate de a se ține de școală. Din păcate, această măsură nu poate fi considerată de impact social, deoarece nu vine în ajutorul familiilor cu nevoi speciale. Pentru a putea avea o educație performantă, un copil are nevoie de anumite resurse.

El poate își dorește să învețe astfel încât să ajungă la câștigarea bursei de performanță, însă factorii care îl împiedică nu țin mereu de „determinarea”  sa sau de „dragostea de carte”. Majorarea burselor elevilor nu poate fi interpretată ca o politică cu impact social, deoarece nu schimbă cu nimic situația precară a școlilor din mediul rural. Singurele forme de ajutor social pentru copiii din România sunt alocațiile de stat și alocațiile complementare.

Pe de altă parte, surse reale ce ar fi putut reforma cu adevărat educația din România, pentru a ne putea mândri pe viitor cu o Românie Educată, au acolit problema învățământului. Nici în PNRR și nici în Planul Național de Investiții Anghel Saligny nu s-au alocat fonduri pentru renovarea școlilor din mediul rural sau încurajarea copiilor defavorizați în a se ține de școală.

Acești bani din alocații sau burse nu sunt soluții reale pentru copii, deoarece nu pot genera un impact pe termen lung, fiind niște resurse care sunt consumate instant, în interiorul gospodăriilor, și de multe ori nu pentru educația copiilor, ci pentru diferite necesități ale familiei.

Școala poate te îmbogățește, poate te scoate din sărăcie

„Dacă înveți, poți scăpa de sărăcie – acesta ar putea să fie un argument să înțeleagă și acei părinți care înțeleg mai puțin importanța școlii și preferă, sunt și cazuri de genul acesta, să își pună copiii la muncă, în loc să le permită să meargă la școală”, spunea ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În realitate însă, aceste burse sociale/de performanță nu reprezintă o soluție pentru copiii defavorizați din România, pentru că ele există de zeci de ani și nu au ridicat pe nimeni „din sărăcie”. Totodată, rata abandonului școlar, care este una dintre cele mai mari probleme ce țin de viitorul României, este influențată de mulți alți factori mult mai relevanți decât șansa de a câștiga bani din burse. Acesta este nivelul la care este înțeleasă criza prin care trec 1,3 milioane de minori la ora actuală în România.

„O familie monoparentală, poate, cu doi sau trei copii care înțeleg importanța școlii reușesc să obțină burse în valoare de 1.000 x 3, gândiți-vă că deja sunt 3.000 de lei și s-ar putea ca prin simpla înțelegere a importanței școlii acea familie să aibă un venit mai mare decât salariile obținute în acea familie”, presupune ministrul Educației.