În plus, refacerea zonelor umede din lungul și din Delta Dunării reprezintă și o metodă de dezvoltare sustenabilă a naturii și comunităților locale, pe termen mediu și lung. Până în anul 1990, lunca și Delta Dunării au suferit modificări majore prin îndiguirea și desecarea unor suprafețe inundate sau inundabile însemnate și transformarea lor în terenuri agricole cu soluri extrem de fertile datorită aportului de nutrienți adus de aluviunile Dunării. Mai mult de 80% din zonele umede au fost pierdute și, odată cu ele, serviciile pe care le furnizează: protecția împotriva inundațiilor, apă potabilă, lemn, biomasă, oportunități de turism și recreere, pește și alte surse de hrană.

„Când eram eu copil, ieșeau pescarii cu bărcile pline cu pește. S-a schimbat destinația acestei incinte îndiguite, au început amenajările pentru agricultură și de atunci s-a stricat tot. Nu mai avem nici păduri, nici baltă, nici apă, nici pește, nici faună, floră. Total s-a distrus”, spune Ștefan Damian, locuitor al comunei Mahmudia, Tulcea.

În timpul ploilor abundente, zonele umede din lunca inundabilă a Dunării ofereau un spațiu amplu de revărsare a apei, iar digurile nu pot face față mereu viiturilor Dunării. Zonele umede funcționează asemenea unor bureți naturali care absorb și eliberează lent apă de suprafață, ploaia, apa rezultată în urma topirii zăpezilor și, mai ales, excesul de apa în cazul inundațiilor. Arborii și vegetația ripariană contribuie, de asemenea, la încetinirea inundațiilor și distribuie apa mai lent pe toată suprafața zonei umede. Această capacitate de stocare a apei combinată cu încetinirea apelor, scade nivelul inundațiilor și reduce eroziunea. 

Teritoriul României găzduiește ultimul sector al fluviului Dunărea neîntrerupt de baraje, sectorul Dunării Inferioare, între Porțile de Fier și gurile de vărsare ale deltei. Zonele inundabile cu ecosistemele acvatice ce se pot forma (lacuri, brațe laterale ale Dunării) sunt importante pentru depunerea icrelor de către pești și zone de cuibărit pentru numeroase specii de păsări migratoare.

Astfel, zonele umede din lungul Dunării erau rezervoare importante de resurse naturale pentru localnici. Întreruperea legăturii fluviului cu lunca inundabilă, a dus la pierderea acestor beneficii oferite de natură și a determinat reducerea drastică a capacității de stocare a apei la inundații.

Deși este un model replicabil de-a lungul Dunării, reconstrucția ecologică a fost realizată pe doar 5% din suprafețele cu potențial. În ultimii 10 ani, WWF-România a desfășurat proiecte de refacere și conservare a zonelor umede din lungul Dunării. Astfel, împreună cu parteneri și comunități locale, au fost renaturate aproximativ 2000 ha. În plus, lucrează pentru gestionarea înțeleaptă a zonelor umede existente, realizarea unor politici care să ia în considerare serviciile de mediu pe care le oferă aceste zone și schimbarea obiceiurilor de consum.

La confluența Olt-Dunăre, au fost renaturate 950 de ha de luncă în cadrul unui proiect desfășurat de-a lungul a patru ani. Astăzi Balta Geraiului este din nou casă pentru rața roșie și cormoranul mic, iar locuitorii din zonă au început să se bucure de avantajele pe care o astfel de zonă o poate aduce prin serviciile oferite de natură.

De asemenea, în următorii ani, WWF va lucra în Austria, Ungaria, Croația, Serbia, România și Bulgaria pentru reconstrucția zonelor umede din lungul Dunării, care ar face posibilă obținerea unei cantități de apă suficiente pentru a umple 4.800 de bazine olimpice, adică aproximativ a 12 milioane m3 de apă. Reconstrucția ecologică a zonei umede Gârla Mare va contribui la stocarea a peste 5 milioane de m3 de apă în timpul viiturilor de pe Dunăre și la refacerea și mentinerea biodiversității.