Cabinetul Dacian Cioloş nu a trecut de votul Parlamentului, astfel că trebuie reluate negocierile pentru formarea viitorului Guvern. Cum vede UDMR toată această situaţie şi ce soluţii propune Kelemen Hunor în acest moment?
Cabinetul Dacian Cioloş nu a primit, miercuri, votul în Parlament. S-au strâns numai 88 de voturi „pentru”, din totalul de 234 de voturi ce erau necesare pentru învestitură.
„În momentul în care vezi că ai rămas singur, poate că ar fi fost mai bine să facă un pas înapoi”
„Astăzi a fost o dezbatere destul de liniştită şi de scurtă. De fapt, nimeni nu a vorbit despre programul de guvernare, foarte puţin s-a vorbit despre miniştrii lui Dacian Cioloş. (…) Acest Guvern n-a reuşit să convingă pe aproape nimeni, niciun grup parlamentar, în afară de USR, n-a anunţat că va vota acest Guvern şi, în aceste condiţii, trebuie să ne pregătim pentru pasul următor.
În momentul în care vezi că ai rămas singur, poate că ar fi fost mai bine să facă un pas înapoi premierul desemnat, dar el a considerat că este mai bine să vină în faţa Parlamentului”, a spus Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, despre dezbaterea de miercuri din plenul reunit al Parlamentului.
Dacă nu se poate reface coaliţia, ar fi o soluţie şi un Guvern minoritar
Care este acum soluţia? Liderul UDMR spune că varianta cea mai bună pentru România ar fi refacerea coaliţiei de guvernare PNL – USR – UDMR. Dacă acest lucru este imposibil în acest moment, ar trebui găsită o altă soluţie de guvernare, iar asta ar putea însemna chiar şi un guvern minoritar, crede liderul maghiar.
„Mai departe, din punctul nostru de vedere, prima soluţie este să încercăm încă o dată refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR, fiecare să mai lase un pic de la el, şi din orgolii, şi din ambiţii personale , să încercăm să resuscităm această coaliţie.
Dacă nu se poate, din motive – zic eu – subiective, că nu există motive obiective, atunci sigur trebuie găsită o altă soluţie pentru un alt Guvern, pentru o altă formulă de guvernare, inclusiv un Guvern minoritar”, a explicat Kelemen Hunor.
„Noi nu avem o problemă să încercăm să facem o majoritate cu Florin Cîţu”
Preşedintele UDMR spune că, el personal, nu are o problemă cu refacerea unei majorităţi cu Florin Cîţu.
„Sunt mai multe variante, important este să ai curaj să fii flexibil, să cauţi soluţii şi nu să rămâi baricadat în certitudinile tale care, până la urmă, sunt valabile doar în cetatea ta. (…) Poate să fie şi Florin Cîţu, nu e o problemă, eu nu voi discuta acest lucru, pentru că nu decid eu, decide PNL şi apoi preşedintele Iohannis.
Noi nu avem o problemă să încercăm să facem o majoritate cu Florin Cîţu. (…) Eu cred că prima dată trebuie încercată resuscitarea coaliţiei”, a mai spus, miercuri, Kelemen Hunor.
Declaraţiile făcute miercuri de Dacian Cioloş, după ce Guvernul propus de el nu a fost votat
„Am fost azi în Parlament cu o propunere de soluție la situația de criză Am discutat despre soluții, dar practic parlamentarii au respins singură soluție pe care au avut-o pe masă. Exact cei care ne acuzau că blocăm găsirea unei soluții au prelungit situația de criză. Nu au făcut nicio propunere alternativă, dar azi au vorbit din nou despre lipsa de soluții.
USR și-a făcut datoria, rămânem în continuare cu această responsabilitate asumată de a contribui la găsirea uni soluții, dar și celelalte forțe trebuie să își asume responsabilitatea pentru că au stat pe margine și caută variante ca să aranjeze problemele interne din partid.
Din acest moment mingea se întoarce în terenul domnului președinte, vom vedea care sunt propunerile lui. Nu comentăm speculații despre ce ar putea face un partid sau altul.
Președintele Klaus Iohannis trebuie să facă propunere de premier.
Florin Cîțu este o non-soluție, a picat deja în Parlament.”