Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au convenit să ia "măsuri hotărâte şi coordonate" în sprijinul Greciei, apelând la expertiza Fondului Monetar Internaţional (FMI) fără a cere ajutorul financiar al instituţiei, a declarat joi o sursă oficială europeană, citată de Reuters. Grecia va trebui să-şi ia angajamente fiscale clare, pe lângă măsurile deja anunţate, pentru a putea accesa ajutorul oferit de ceilalţi membri ai zonei euro, a mai spus sursa citată, care
Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au convenit să ia „măsuri hotărâte şi coordonate” în sprijinul Greciei, apelând la expertiza Fondului Monetar Internaţional (FMI) fără a cere ajutorul financiar al instituţiei, a declarat joi o sursă oficială europeană, citată de Reuters.
Grecia va trebui să-şi ia angajamente fiscale clare, pe lângă măsurile deja anunţate, pentru a putea accesa ajutorul oferit de ceilalţi membri ai zonei euro, a mai spus sursa citată, care a dorit să-şi păstreze anonimatul deoarece miniştrii au decis să nu facă publice concluziile discuţiilor purtate miercuri într-o videoconferinţă.
„Comisia Europeană va elabora şi coordona pachetul de sprijin, apelând la expertiza Băncii Centrale Europene şi a FMI. Statele zonei euro vor lua măsuri hotărâte şi coordonate”, a afirmat sursa amintită, notând că miniştrii Finanţelor din zona euro au decis în unanimitate să nu apeleze la un acord de sprijin financiar între Atena şi FMI.
Grecia nu va primi donaţii, ci bani cu dobândă
Conferinţa miniştrilor de Finanţe a avut un rol pregătitor pentru summit-ul liderilor UE care are loc joi la Bruxelles şi care se va încheia, cel mai probabil, cu un consens între statele membre şi autorităţile spaţiului european pentru un pachet de sprijin extern în favoarea Greciei.
Cancelarul austriac Werner Faymann a declarat joi dimineaţă pentru postul de radio ORF că anticipează că acordul de ajutor extern pentru Grecia va consta în expertiza FMI combinată cu împrumuturi de la statele din zona euro.
„Nu vorbim despre donaţii sau subvenţii, vorbim de credite cu dobândă care vor furniza ajutor unei ţări pentru a se evita iritarea pieţelor financiare şi noi crize care nu mai pot fi suportate de nimeni. Încă nu ştim cum va fi organizat programul, dar eu mă aştept la o cooperare între statele membre UE şi FMI”, a afirmat Faymann.
Oficialul austriac a subliniat că este important ca UE să împiedice criza din Grecia să se răspândească spre alte state membre.
SURSA: Mediafax