Soluții de finanțare deștepte pentru agricultori de succes

FONDURI România este una din țările cu un potențial ridicat în sectorul agricol. Explicația este simplă: deși deține a șasea cea mai mare suprafață utilizată dintre țările membre UE, se confruntă cu un randament foarte scăzut al producției. Iar printre motivele principale se numără lipsa capitalului și situația dezastruoasă a sistemului de irigații. Totuși, peste toate piedicile se poate trece dacă sunt identificate cele mai bune metode de finanțare.

Agricultura românească încă depinde de capriciile vremii. Dacă timpul ține cu fermierii, producțiile sunt de excepție. Dacă nu, ghinion! De exemplu, 2015 a fost un an dificil pentru agricultori, însă 2016 a fost foarte bun din punct de vedere al productivității și profitabilității afacerilor în agricultură. Acesta este tabloul prezentat de Robert Rekkers, directorul general Agricover Credit IFN în cadrul conferinței „Sectorul Agricol în 2017“, eveniment care şi-a propune să identifice probleme principale din agricultura românească şi să găsească o serie de soluţii pentru ca acest sector să funcţioneze cât mai bine.

„Ne așteptăm ca 2017 să fie un an al investițiilor, pentru a crește performanța în domeniu. Mai ales că bani pentru a dezvolta agricultura în România, într-un mod deștept, sunt. Vorbim despre finanțări în valoare de 37,2 miliardede lei, mai mult față de cei 34,7 miliarde lei puși la bătaie anul trecut“, a anunțat Rekkers.

Anul acesta, Agricover Credit IFN oferă finanțări în valoare de un miliard de lei, în contextul în care, a mai spus CEO-ul companiei, este momentul să se reia investițiile în agricultură. Iar, prin finanțările pe care le acordă, sunt vizate piața echipamentelor, una estimată la două miliarde de lei pe an, dar și cea a terenurilor arabile, estimată, cu peste 100 de mii de hectare care urmează tranzacționate, la peste 1,5 miliarde de lei. „Loc de investiții să tot fie. Din nouă milioane de hectare de teren arabil, doar 5% a fost irigat în 2016. Jumătate din suprafața totală a terenurilor agricole din România are deficit de umiditate în sol“, mai semnalează Robert Rekkes, explicând că a venit momentul să se facă agricultură în mod inteligent, cu plus valoare. Anul trecut, Agricover Credit IFN, divizia de finanţare a grupului de firme Agricover, a acordat credite în valorea de 988 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, bani care au ajuns în buzunarele a 1.900 de fermieri. Dintre aceștia, 215 erau mici fermieri, care deţineau sub 100 hectare. „Anul acesta avem un miliard de lei, avem capital propriu. Dăm bani repede și vrem să facem mai multe pentru sectorul agricol“, a mai spus Rekkers. Cea mai nouă soluție lansată de Agricover Credit IFN, la finele anului trecut, „Motorină cu plată la recoltă“, a crescut numărul clienților instituției financiare nebancare. Pentru 2017, compania și-a propus să crească numărul de clienți și să-și extindă portofoliul de produse în segmentul investițiilor. De asemenea, se vrea deschiderea a două sucursale pentru a răspunde mai rapid solicitărilor clienților. 

O bancă prietenoasă cu agricultorii

O bancă foarte atentă la nevoile agricultorilor este CEC Bank. De altfel, numeroase produse ale băncii au fost adaptate pentru a oferi instrumente financiare prietenoase fermierilor. „Deși CEC a fost ultima bancă intrată pe piață de profil din România, datorită finanțărilor acordate am reușit să avem o cotă de piață de 7,6%, iar o bună parte dintre clienții noștri sunt fermierii“, a arătat Doina Topală, director Direcţia IMM, CEC Bank. Mai mult, 93% din creditele noi acordate IMM-urilor de către CEC Bank sunt în agricultură, a adăugat ea. Doina Topală a mai zis că există mai multe produse de creditare destinate IMM-urilor din Agricultură oferite de CEC Bank. Un prim produs este linia de creditare, care are o durată de maxim 24 de luni. Aici, valoarea creditului este corelată cu necesarul de capital de lucru al firmei, adică maximum 50% din cifra de afaceri anuală pentru clienții noi și maximum 60% din cifra de afaceri anuală pentru clienții existenți. 
Un alt exemplu este creditul special pentru finanțarea activității curente.

Acesta este un instrument destinatat cheltuielilor curente aferente activității firmei. La CEC Bank sunt și credite destinate finanțării cheltuielilor cuprinse în proiectele de investiții, inclusiv refinanțarea unor credite de investiții. Acestea au o durată de creditare de maximum 150 de luni, cu o perioadă de grație de până la 12 luni. De asemenea, potrivit Doinei Topală, CEC Bank oferă servicii pentru achiziţia de teren agricol, perioada de rambursare mergând până la 240 de luni. „Avem un produs de finanţare pentru achiziţia de terenuri cu un avans de doar 10%“, a precizat reprezentantul CEC Bank. Iar oferta de produse ale băncii nu se oprește aici. „Avem, de asemenea, credite APIA. Aici suntem campioni, valoarea acestuia este de maximum 90% din suma de pe adeverinţa APIA. Dobânda este ROBOR la 6 luni plus 2,45%“, a încheiat Doina Topală.