Soluții financiare pentru companii în criza Covid-19. Interviu cu Theodor Ștefanovici, Director Comercial Akcenta CZ (P)

1. Criza Covid, nu putem începe cu altă întrebare. Suntem într-o situație fără precedent, drept urmare încercăm să identificăm, fiecare dintre noi, cum putem să ne continuăm viața personală și profesională cu cât mai puține derapaje. Cum este în cazul dumneavoastră? Cum se raportează omul Theodor la managerul Theodor în fața a tot ce se întâmplă în acest moment în lume?

Theodor Ștefanovici: Ceea ce trăim azi este, cu adevărat, fără precedent. În urmă cu doar câteva luni, cu greu și-ar fi imaginat cineva ce se va întâmpla, dimensiunea sau efectele acestei pandemii. Până la urmă, este greu să anticipezi efectele, chiar și acum, pentru că nu ne aflăm nici pe departe la capătul acestui drum – dimpotrivă. Firește că, într-o astfel de situație, îți reevaluezi rapid prioritățile. De aceea, facem tot ceea ce este posibil pentru a ne conforma noilor reglementări guvernamentale și, chiar dacă cele mai fericite momente sunt cele pe care le petrecem alături de alți oameni, încercăm acum să reducem la minimum orice contact social. Sigur că nu ne mulțumește acest aspect, dar știm că putem încă să contăm unul pe celălalt.

La fel este și în ce privește business-ul nostru. Clienții noștri știu că acum, ca dintotdeauna, se pot baza pe noi, indiferent cât de dificile sunt circumstanțele. Luăm măsuri pentru a putea furniza integral serviciile noastre, fără restricții. Prezentul este caracterizat de o volatilitate incredibil de mare a pieței cursului valutar, ceea ce inevitabil creează o creștere a cererii din partea clienților, atât pentru operațiuni la vedere, cât și pentru cele la termen. Cel mai important este să ajutăm companiile să prevaleze.

2. Covid-19 va rămâne, probabil, asociat pentru totdeauna cu criza economică pe care a generat-o. Ce previziuni puteți face și cum estimați că se va comporta piața financiară în următoarea perioadă?

T.S.: Cred că oricare dintre previziunile curente nu poate fi decât o vagă estimare, pentru că este imposibil să anticipăm cu exactitate impactul în viitor a ceea ce se întâmplă acum. Coronavirus a creat cu precădere un șoc economic și abia apoi o criză financiară. Suntem la începutul unui război pe care trebuie să îl câștigăm, dar cu ce preț?

Economia lumii se îndreaptă, evident, către o recesiune serioasă, iar revenirea după efectele răspândirii Coronavirus se va realiza pe parcursul mai multor ani. În piețele financiare observăm o incertitudine imensă asociată pandemiei, la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit de la anii de criză 2008-2009. Rezultatul este o volatilitate crescută în toate segmentele pieței financiare –tranzacționarea acțiunilor și a mărfurilor legate de fluxul economic global. Piețele de obligațiuni înregistrează mișcări puternice, iar piața valutară nu este nici ea ferită.

Incertitudinile referitoare la potențialul de vânzare, sunt, în multe industrii mai accentuate decât în perioada crizei financiare. În multe privințe, măsurile restrictive pe care guvernele țărilor afectate le-au aplicat pentru a încetini răspândirea Coronavirusului sunt draconice și se aseamănă celor din timp de război. De aceea, atunci când negociază contractele, companiile ar trebui să se gândească la acoperirea riscului valutar. Este unul dintre instrumentele pe care le oferim companiilor.

3. Cum resimțiți în companie, în acest moment, criza Coronavirus? Cum vă afectează?

T.S.: Firește, starea de urgență are un impact asupra activității companiei. Am luat măsuri imediate pentru a proteja sănătatea colegilor noștri și totodată, implementăm planuri de sustenabilitate, astfel încât să fim capabili să ne adaptăm la noi restricții, fără a afecta sau limita livrarea serviciilor noastre. Fără îndoială avem un avantaj prin faptul că putem rezolva toate tranzacțiile confortabil prin telefon sau platforma online OLB. De asemenea, este posibil să încheiem noi contracte de colaborare online, fără a fi necesar pentru client să se întâlnească cu reprezentantul nostru de vânzări. Așadar, clienții noi își pot rezolva tranzacțiile financiare din confortul propriei case, savurându-și cafeaua și focusându-se, spre exemplu, pe planurile post-carantină 😊

4. Ați modificat strategia de business pe termen scurt, mediu sau lung pentru anul curent, având în vedere schimbările din ultimul timp? Ce se schimbă acum în gândirea de business?

T.S.: Nu ne schimbăm strategia de afaceri. Așa cum am spus, ne așteptăm ca, datorită fluctuațiilor mari ale cursului de schimb, clienții români să se concentreze mai mult pe acoperirea riscului de curs (așa cum observăm și pe alte piețe în care operăm). Vrem să dezvoltăm și să întărim prezența online, oferind astfel suport pentru atragerea clienților prin acest mediu. Pregătim un nou produs, pe care îl vom testa foarte curând pe piața din Cehia și pe care îl vom oferi apoi și celorlalte piețe.

5. Cum puteți ajuta situația actuală sau viitoare cauzată de Covid-19?

T.S.: La modul ideal, cel mai bun mod în care am putea ajuta ar fi să inventăm un medicament sau un vaccin împotriva Coronavirus. Din păcate, AKCENTA nu poate face asta. Dar putem sprijini companiile aflate acum în dificultate cu servicii și instrumente practice, utile pentru business, așa cum este acoperirea riscului valutar pe care l-am menționat anterior. Abordarea noastră personală este pusă cel mai bine în valoare acum – știm în ce direcție s-ar putea îndrepta piața și ce pereche valutară ar putea fi crucială pentru clienții noștri, iar atunci când identificăm o situație mai convenabilă pentru ei, îi informăm imediat și le prezentăm opțiunile. Recomandările noastre pornesc de la experiența acumulată în piețele pe care activăm și sunt completate de o ofertă personalizată bazată pe rata de schimb reală din piața valutară, ce ne permite să oferim cursuri extrem de competitive.

6. Ce recomandați clienților dumneavoastră pentru perioada economică următoare?

T.S.: Păstrați-vă calmul, fiți la curent cu dinamica pieței, încercați să vă diversificați portofoliul, folosiți o parte din rezervele constituite pentru a acoperi riscurile și, foarte important, păstrați-vă furnizorii. Nu în ultimul rând, aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și de a celor dragi!

AKCENTA CZ este instituția financiară care, de peste 20 de ani, ajută companiile să își maximizeze marginile comerciale, oferind condiții inegalabile pentru schimburi valutare, plăți internaționale şi operaţiuni de acoperire a riscului de curs valutar. Peste 39.000 de companii europene folosesc serviciile Akcenta în mod regulat pentru a-și maximiza marginile comerciale în relațiile cu partenerii comerciali externi dar și cu cei interni, inclusiv cu instituțiile de stat. Descoperiti solutiile financiare Akcenta pe www.akcenta.ro sau vorbiti direct cu un consultant la numarul de telefon 0312 296 650 sau pe email la info@akcenta.eu.