Codul Muncii instituie, in schimb, forme noi ale contractului de munca: pe durata determinata (pana la 18 luni), de munca temporara (maximum 12 luni) si contractul cu timp partial (minimum doua ore/zi), in cazul caruia contributiile sunt reduse. „Stagiul de cotizare la sistemul public de asigurari sociale se stabileste proportional cu timpul efectiv lucrat conform legii”. De exemplu, daca o persoana va lucra patru ore pe zi, contributiile scad la jumatate (proportional cu timpul lucrat efectiv – patru ore, adica jumatate de norma).

Salariile sefilor

Lefurile managerilor au fost afectate in special prin Ordonanta de urgenta nr. 147/2002, care a crescut baza de impozitare pentru contributia la asigurarile sociale. Presiunea noilor taxe si a fondului de garantare va duce la formule alternative. Directorii, contabilii si alti salariatii cu lefuri mari cauta sa isi creeze firme. Prevederile Codului muncii ii privesc mai curand in noua calitate, de angajatori.
Trucuri: Pentru personalul cu functii de conducere si, in general, pentru cei cu salarii bune, exista tendinta de migrare catre zona raporturilor comerciale (de la firma la firma – microintreprinderi). De asemenea, se mai practica formula avantajelor in natura (locuinta de serviciu, autovehicul). Plata unei parti din salarii se poate face si prin asigurarile de viata, sistem tot mai raspandit.

Salariile de mijloc

Crearea de microintreprinderi este mai putin la indemana salariatilor cu venituri de 9-10 milioane de lei/luna. Cu toate acestea, o parte din ei preferat acest sistem, pastrand o suma minima pe cartea de munca. Drepturile de autor sunt practicate in domenii care permit acest lucru: juristi, artisti, scriitori.
Trucuri: Consultantii vad in contractul cu timp partial o posibilitate de reducere a taxelor. Un patron va face angajarile pe doua societati: un salariat figureaza pe firma X cu carte de munca si pe firma Y cu contract cu timp partial. Taxele vor fi mai mici la acesta din urma, insa si salariile trebuie sa se raporteze la norma de baza. Salariul „partial” nu va depasi salariile inscrise in cartea de munca.
Cu toate acestea, noul cod al muncii obliga patronatele sa consulte salariatii cu privire la decizii care ii pot afecta. „Aceasta prevedere este o practica obisnuita in Uniunea Europeana si era necesara pentru respectarea drepturilor salariatilor, de a fi intrebati in legatura cu masurile care ii vor afecta”, spune Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical.

Salariile muncitorilor

Noul cod al muncii acorda mai multa protectie salariatilor platiti la minima rezistenta. Eliminarea conventiilor civile, garantarea salariilor in cazul falimentului sunt masuri care ii avantajeaza, desi pun patronatele in dificultate. Formarea profesionala obligatorie, contractele de ucenicie sunt introduse tot in favoarea angajatilor. „Exista o serioasa nerespectare a drepturilor angajatilor, astfel incat Codul muncii trebuia sa fie orientat catre acestia”, precizeaza senatorul Simona Marinescu, fost secretar de stat in MMSS. Conditiile in care un salariat poate sa fie dat afara au devenit mai restrictive.

Sezonierii

Proiectul Codului muncii introduce munca temporara, prestata numai printr-un agent de munca temporar. Dupa obtinerea unei autorizatii de la Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, acesta va putea face intermedieri intre firme si angajati, numai pentru cateva „misiuni de munca temporara”, cum sunt definite de noul cod al muncii. Mai exact, este vorba de: inlocuirea unui salariat al carui contract individual de munca este suspendat, pe durata suspendarii; prestarea unor activitati cu caracter sezonier; – pentru prestarea unor activitati specializate ori ocazionale”.

Salariile bugetarilor

De la 1 ianuarie 2003, Legea nr. 500/2002 introduce unele modificari cu privire la plata salariilor in sistemul bugetar. Aparitia legii a dus la unele interpretari cu privire la anularea platii avansului si plata integrala a banilor, o singura data pe luna. Totusi, legea va introduce acest sistem abia din ianuarie 2005.