„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, am discutat şi cu cei de la Elcen, Administraţia Fiscală, despre situaţia datoriilor şi să găsim o soluţie pentru Elcen. Am găsit o soluţie pentru a scoate Elcen din insolvenţă. Vom prezenta detaliile în perioada următoare”, a transmis Florin Cîţu într-o conferinţă de presă.
Soluţia pentru a scoate din insolvenţă Elcen
Conform celor spuse de Virgil Popescu în data de 25 noiembrie, Ministerul Economiei, cel al Finanţelor şi ANAF au găsit o soluţie pentru a scoate din insolvenţă Electrocentrale Bucureşti.
„Ieri am avut o discuţie cu administratorul special al Elcen şi vreau să vă anunţ că Elcen va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia. Se fac deja, împreună cu ANAF, pe Ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi în cel mai scurt timp Elcen să iasă din insolvenţă”, a transmis ministrul Economiei.
Virgil Popescu a adăugat că acest lucru va însemna că producătorul de energie va putea accesa fonduri şi poate începe programul de retehnologizări.
„Iată că, împreună cu Primăria Bucureşti, este vorba de Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei şi Primăria Bucureşti, am găsit, pentru că a existat voinţă şi s-a dorit, am găsit această soluţie în aşa fel încât printr-o compensare largă cu Ministerul Finanţelor să se poată folosi Ordonanţa 69 pentru stingerea debitelor şi tăierea penalităţilor. Astfel, Elcen va deveni o companie viabilă”, a completat acesta.
Trebuie menționat că producătorul de energie electrică şi termică Electrocentrale Bucureşti a intrat în insolvenţă în octombrie 2016.