Soluțiile de Business Intelligence încă nu sunt utilizate pe scară largă de către companiile românești, relevă cel mai recent studiu privind gradul de utilizare și satisfacție vizavi de implementarea acestui instrument de management al afacerilor.
Aproape două treimi (62%) dintre respondenții intervievați în cadrul unui sondaj privind utilizarea soluțiilor de Business Intelligence au declarat că, în cadrul companiilor în care lucrează, nu este utilizat acest instrument de management.
Potrivit sondajului, realizat la comanda companiei Relevance Management, furnizor de soluții de Business Intelligence bazate pe QlikView si Qlik Sense, doar 38% dintre aceștia folosesc astfel de soluții, ceea ce demonstrează atât potențialul pieței de profil, cât mai ales necesitatea instruirii și educației managerilor în accesarea acestor soluții.
Esențiale, in zilele noastre, pe o piață globalizată, cu o competitivitate extrem de ridicată, procesele de colectare a datelor, centralizare a acestora, urmate de rapoarte și raportările necesare procesului decizional, soluțiile de Business Intelligence sunt încă puțin utilizate în cadrul companiilor românești, comparativ cu situația din economiile dezvoltate.
Primul obiectiv – profitul
Repondenții studiului au relevat că principalele obiective ale companiilor în care lucrează sunt: creșterea profitabilitatii, a productivității și a vanzărilor și eficientizarea proceselor de business.
Pentru a-și monitoriza activitatea în comparație cu obiectivele propuse, utilizatorii apeleaza la raportări departamentale periodice (19%), la rapoarte în Excel (17%), la rapoarte financiareșide vânzări (28%) si altele.
Iar când vine vorba de analiză și raportare, principalele provocări cu care se confruntă companiile sunt: volumul mare de date, consumul mare de resurse (umane, timp, bani), lipsa de predictibilitate și un proces decizional incoerent și greoi.
O a treia concluzie importantă a studiului se desprinde cu privire la sursa de proveniență a informațiilor accesate de utilizatori. Conform studiului, cele mai utilizate instrumente sunt Microsoft Excel, SAP, Oracle, IBM si altele.
Cât privește accesarea soluțiilor dedicate de tip Business Intelligence, conform aceluiași sondaj, cele mai folosite de către companii sunt, în ordine: Microsoft Excel si Microsoft BI (36,9%), SAP (16.9%), Oracle (15%), IBM (8,1%) și QlikView (5%).
Sub 20% dintre respondenți au acces ad-hoc la informațiile utile
Orice soluție Business Intelligence – ca proces complex de colectare, prelucrare a datelor, respectiv de generare a rapoartelor pe baza cărora se realizează analiza și decizia finală de business, își dovedește eficiența atat prin rapiditatea procesului, cat si prin forma finală, clară și concisă, a acestora. Din păcate, doar 19,5% dintre respondenți au declarat ca au acces ad-hoc la informațiile utile, iar 46,3% au acces la informații în cateva ore, pentru restul repondenților (34,2%) timpul fiind mai mult de 1 zi!
Accesul utilizatorilor, ca număr si nivele de management este de asemenea un indicator de performanță important. Astfel, în 39% dintre companii numărul acestora este peste 100, în 31,6% dintre acestea, numărul este cuprins între 11 și 50 de persoane, iar în 21.1%, maxim 10 persoane pot accesa platforma de Business Intelligence, relevă studiul menționat.
Oarecum surprinzator daca ne raportăm la provocările întalnite de companii și timpul mare de acces la informații, peste două treimi dintre utilizatorii soluțiilor de Business Intelligence (65,2%) declară că sunt multumiți vizavi de facilitățile acestora, criteriile de apreciere fiind accesibilitatea și posibilitățile de personalizare în manevrarea informațiilor pentru raportare, organizarea volumelor de date și eficiența de lucru.
Dar, ce este, până la urmă, soluția de Business Intelligence și cum este aceasta percepută? Potrivit studiului comandat de Relevance, noțiunea de Business Intelligence este percepută corect de majoritatea respondenților (76,9%) ca fiind un sistem de analiză și raportare, utilizat in procesul decizional, însă există si 23,1% persoane care confundă soluțiile Business Intelligence cu soluțiile de Enterprise Resource Planning – ERP – sau Customer Relationship Management – CRM-. (sau "gestionarea resurselor companiei" și "gestionarea relațiilor cu clienții").
"Vrem interfaţă uşor de accesat"
Calitatea principală pentru o soluție de Business Intelligence, în accepțiunea respondenților, este interfața ușor de utilizat, considerată foarte importantă de către 64,4% dintre aceștia. Suportul tehnic (60,6%) și trainingul pentru utilizarea platformei de Business Intelligence (58.9%) sunt considerate de asemenea importante.
Posibilitatea de testare inainte de achizitie este un criteriu important mentionat de catre 55% dintre respondenti, vizavi de deschiderea pentru utilizarea unei solutii de Business Intelligence. Flexibilitatea (43.9%), costurile reduse (47%) si analiza si raportarea self-service si ad-hoc (54.3%) sunt și ele calitati prioritare ale unei solutii de Business Intelligence.
Pe de altă parte, nu mai puțin important este ca furnizorul de Business Intelligence să dovedească profesionalism (78.4% dintre respondenți mentionează această calitate), buna cunoaștere a produsului (74.5%), precum și înțelegerea exactă a afacerii clientului (69.3%).
Mai puţin de 30% din firme vor testa noi soluţii în 2015
Pentru acest an, circa o treime (29,3%) dintre respondenții care utilizează soluții de acest tip au declarat că vizează testarea unor soluții de Business Intelligence în companiile lor, în timp ce 22% dintre aceștia se gândesc la creșterea numărului de rapoarte și analize cuprinse în soluțiile existente. Un procent de circa 18% analizează posibilitatea accesării soluțiilor de Business Intelligence existente în companie de către mai mulți utilizatori.
Dintre cei care nu lucrează în compania lor pe baza unei soluții de acest tip, aproape 18% spun că au în plan implementarea unei asemenea soluții, iar 10% dintre aceștia intenționează să înlocuiască total sau parțial soluția utilizată în prezent.
Studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, pe un eșantion de 287 de respondenți din mediul urban, aflați in poziții de management, coordonare sau derulare de proiecte în cadrul companiilor active din Romania, utilizatori de internet, cu varste cuprinse între 25 si 64 de ani. 53,6% dintre respondenți sunt barbați și respectiv 46,4% femei.