Şomajul explodează: statul nu face nimic

În condiţiile în care mai toate rapoartele semnalează că majorarea şomajului este una din problemele de care România nu va scăpa în următorii ani, până acum, acest efect al crizei n-a fost abordat de niciuna din măsurile guvernamentale. În Cehia, Polonia, Bulgaria guvernele au implementat deja măsuri complexe, de la stimularea liberei iniţiative, la recalificări şi asistenţă în găsirea unui job, se arată într-un raport al Băncii Mondiale. Singurul sprijin pe care îl

În condiţiile în care mai toate rapoartele semnalează că majorarea şomajului este una din problemele de care România nu va scăpa în următorii ani, până acum, acest efect al crizei n-a fost abordat de niciuna din măsurile guvernamentale.

În Cehia, Polonia, Bulgaria guvernele au implementat deja măsuri complexe, de la stimularea liberei iniţiative, la recalificări şi asistenţă în găsirea unui job, se arată într-un raport al Băncii Mondiale.

Singurul sprijin pe care îl primesc de la stat cei rămaşi fără loc de muncă este ajutorul de şomaj.

Într-un tabel cu 10 tipuri de măsuri pe piaţa forţei de muncă, România are bifată o singură formă de sprijin pentru şomeri. Este de altfel singura ţară din cele zece din Europa Centrală şi de est care nu s-a preocupat  de combaterea şomajului. În Ungaria şi Bulgaria, specialiştii Băncii Mondiale au identificat 6 tipuri de măsuri de sprijin, iar Cehia şi Polonia – câte 4 tipuri de măsuri de sprijin.

Guvernele din ţările vecine au adoptat deja pachete de ajutorare a şomerilor. Programele sunt diferite: de la sprijinirea deschiderii unei afaceri, la programe de pregătire profesională pentru cei fără serviciu sau asistenţă în găsirea unui loc de muncă.

În ţări precum Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia şi Lituania, se derulează chiar programe de pregătire profesională a angajaţilor deja existenţi, pentru a-şi putea găsi un loc de muncă în alt domeniu, dacă rămân fără serviciu.

Subvenţii şi impozite mai mici

De asemenea, toate ţările din regiune cu excepţia României au întreprins măsuri de sprijinire a creării de noi locuri de muncă. Acestea au luat forma unor sisteme de subvenţionare a locurilor de muncă temporare sau a angajărilor pe posturi noi.

Un alt stimulent pentru angajatori este reducerea temporară a contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale de stat, măsură luată în Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia.

În timp ce la noi se caută soluţii pentru reducerea personalului din instituţiile de stat, în Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania au fost create locuri de muncă având ca angajator statul, pentru a absorbi o parte dintre şomeri.

Ne-au luat bulgarii pe toată linia

Pentru a avea o comparaţie mai simplă, facem abstracţie de restul ţărilor din regiune şi rămânem în calcul doar cu Bulgaria, ţara cea mai asemănătoare cu România. În timp ce noi am luat doar măsuri de încurajare a şomajului, la Bulgari există şase măsuri pentru reducerea efectelor crizei asupra pieţei de forţă de muncă:

  • subvenţii pentru crearea de locuri de muncă temporare,
  • angajări în sectorul public,
  • reduceri temporare ale contribuţiilor la asigurările sociale de stat,
  • programe de găsire a unui loc de muncă,
  • programe speciale de pregătire profesională atât a angajaţilor, cât şi a şomerilor.