Atac extrem de dur la adresa guvernării PSD, declanșat duminică de Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României – CCIR. Daraban a declarat că pentru ideile de guvernare ale social-democraților nu ai nevoie de mai mult de patru clase primare:
”Ca să măreşti salariile nesustenabil, nu-ţi trebuie decât, cel mult, patru clase primare. Nu putem spune că am asistat în ultimi an la un program de guvernare, din moment ce puncte importante ale clasamentelor în care ne aruncă Eurostat, ale celebrei lipse de infrastructură, nu au fost luate în considerare” a afirmat președintele CCIR.
”Trebuie să punem România la muncă. Ne-a spus Eurostatul acum trei săptămâni că 1,68 de milioane de oameni între 18 şi 60 de ani din România nu au muncit niciodată. Mai ştim că sunt 12,6 milioane de oameni apţi de muncă şi privat, cu cei care lucrează în sistemul bugetar ajung pe undeva la 5,5 milioane. Cred că am ieşit din acest doliu al dispariţiei forţei de muncă din ţară şi trebuie să ne axăm foarte mult pe rezervele existente în ţară”, a mai spus Daraban, care a făcut o apreciere extrem de gravă:
”Dacă aceşti oameni s-ar regăsi oficial ca neangajaţi probabil am avea un şomaj de 50 la sută. Judeţul metropolă al României, Teleormanul, ştiţi să sunt 35 de angajaţi la 100 de apţi de muncă. Este o realitate. Cred că ajutoarele sociale pe nemuncă trebuie să dispară”, a mai spus Mihai Daraban.