Perioada în care angajaţii CFR Marfă sunt în şomaj tehnic ar putea fi prelungită, în funcţie de evoluţia economiei României, deoarece activitatea societăţii a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, măsura fiind cea mai avantajoasă pentru salariaţi, a declarat directorul companiei, citat de Mediafax.În 2005, la CFR Marfă erau 19.209 de salariaţi, cheltuielile cu "munca vie" fiind de 20,19 la sută, iar în 2008 erau 18.247 de angajaţi şi aceste cheltuieli reprezentau 38,4
Perioada în care angajaţii CFR Marfă sunt în şomaj tehnic ar putea fi prelungită, în funcţie de evoluţia economiei României, deoarece activitatea societăţii a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, măsura fiind cea mai avantajoasă pentru salariaţi, a declarat directorul companiei, citat de Mediafax.
În 2005, la CFR Marfă erau 19.209 de salariaţi, cheltuielile cu „munca vie” fiind de 20,19 la sută, iar în 2008 erau 18.247 de angajaţi şi aceste cheltuieli reprezentau 38,48 la sută. Din 2005 până în 2008 salariile la CFR Marfă aproape s-au dublat, dar era şi activitate, a precizat, miercuri, directorul general al companiei, Graţian Călin.
„Sunt oameni mulţi faţă de activitatea existentă, salariile nu sunt mari la CFR Marfă, venitul mediu brut înainte de reducerea de acum câteva luni a unor sporuri fiind de 2.204 lei. Fără aceste măsuri, societatea nu supravieţuia, s-a menţinut numai cheltuiala care aduce atingere activităţii. Încercăm să păstrăm activitatea societăţii, iar şomajul tehnic a dus societatea în echilibru”, a subliniat directorul general.
Primele semne vor apărea în luna august
Călin a mai spus că în prima perioadă a lunii iulie au început să se vadă rezultatele măsurilor luate în urmă cu câteva luni de reducere a orelor suplimentare, a orelor din weekend, conducerea societăţii aşteptându-se ca în luna august să se vadă mai pregnant simulările făcute privind rezultatele şomajului tehnic.
„Şansele ca acest şomaj tehnic să se prelungească după cele trei luni depind de evoluţia economică a României, dar după cum spun specialiştii, căderea se va simţi cel mai rău în România în luna septembrie”, a precizat Călin.
La începutul lunii iulie, aproximativ 7.000 de angajaţi ai CFR Marfă au intrat prin rotaţie în şomaj tehnic, unii dintre aceştia dorind să stea toate cele trei luni în şomaj tehnic. Din centrala CFR Marfă sunt în şomaj tehnic, din 3 iulie, 170 de angajaţi.
SURSA: Mediafax