Nu mai puţin de 40% dintre germani vor ca şefa guvernului federal Angela Merkel să demisioneze din cauza politicii sale privind refugiaţii, care a permis ca 1,1 milioane de solicitanţi de azil să ajungă în ţară în 2015, relatează Reuters, citând rezultatele unui sondaj Insa pentru revista Focus.
Sondajul realizat pe un eşantion de 2.047 de germani, pe care Insa l-a realizat între 22 şi 25 ianuarie, arată că 45,2% dintre germani cred că politica Angelei Merkel privind migraţia nu reprezintă un motiv ca ea să demisioneze.
Între timp, Germania a luat deja primele măsuri pentru diminuarea afluxului de refugiaţi. Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a anunţat joi că ţara sa va plasa Algeria, Marocul şi Tunisia pe lista sa de 'ţări sigure', înăsprind condiţiile de azil pentru cetăţenii acestor ţări.
"Acum, vom înscrie în legea germană cele trei ţări Maroc, Algeria şi Tunisia ca ţări sigure', a declarat vicecancelarul german, lider al Partidului Social-Democrat, după o reuniune cu şefi ai altor două partide ale coaliţiei la putere, cancelarul Angela Merkel şi Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale, aliatul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate, partid al cancelarului german.
La încheierea întrevederii de la Berlin, cei trei lideri ai coaliţiei au convenit, după mai multe săptămâni de amânări, asupra unui nou set de măsuri destinate să limiteze numărul solicitanţilor de azil în Germania, în timp ce ţara a primit în 2015 aproximativ 1,1 milioane de migranţi.
Aceste măsuri "au fost decise şi pot fi prezentate consiliului de miniştri", a precizat joi Gabriel. AGERPRES