Un sondaj realizat de IRSOP arată că mulți români se tem de acţiuni teroriste pe fondul situaţiei din Orientul Mijlociu. Simultan, marea majoritate a celor chestionaţi condamnă atacul Hamas în Israel.
Așadar, 86% dintre persoanele intervievate condamnă atacul sângeros al Hamas în Israel, din 7 octombrie. Simultan, 7% nu îl condamnă, iar 7% nu ştiu. 66% consideră că Israelul are dreptul să atace militanţii Hamas fin Gaza, iar 20% nu cred că statul evreu are acest drept.
78% dintre respondenţi se declară de acord în ceea ce priveşte ajutorul României pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza. 20% nu sunt de acord, arată sondajul realizat de IRSOP.
56% se tem de acţiuni teroriste în România
O altă întrebare a fost:
„Consideraţi că războiul din Orientul Mijlociu ar putea determina acţiuni teroriste care pun în pericol securitatea populaţiei din România?”
56% dintre cei chestionaţi au răspuns afirmativ, iar 38% nu consideră că există un astfel de risc.
Următoarea întrebare a fost:
„Aţi fi de acord total, parţial sau nu aţi fi de acord ca România să fie deschisă şi să primească evreii din Israel care vor să fugă din calea războiului şi ar dori să se refugieze la noi?”.
29% dintre respondenţi s-au declarat „total de acord”, 38%, „parţial de acord”, iar 31% nu sunt de acord.
În favoarea existenţei unui stat palestinian, pe lângă cel israelian, în Orientul Mijlociu, s-au pronunţat 56% dintre subiecţi, 18% fiind împotrivă, iar 26% declarând că nu ştiu.
43% au spus că SUA nu este destul de puternică să stabilizeze lumea
Altă întrebare a fost:
„Preşedintele Biden a spus că „lumea a ajuns la un punct de inflexiune în istorie”, adică un moment în care lumea îşi schimbă direcţia de mers. Consideraţi că America este destul de puternică sau nu este destul de puternică să stabilizeze lumea ?”.
49% consideră că este destul de puternică, iar 43% cred că nu este destul de puternică.
Mai mult de o treime dintre cei chestionaţi, respectiv 36%, se declară mai îngrijoraţi de conflictul din Ucraina decât de cel din Orientul Mijlociu. Simultan, 17% se declară mai îngrijoraţi de cel din Orientul Mijlociu. 35 % se declară îngrijoraţi în egală măsură de ambele conflicte.
Întrebaţi dacă România face prea mult, prea puţin sau exact cât trebuie ca să ajute Ucraina, 46% au răspuns „prea mult”, 8% au ales varianta „prea puţin”. 40% consideră că România face „exact cât trebuie”.
O altă întrebare inclusă în sondaj a fost:
„Consideraţi că în prezent, din cauza războiului din Ucraina, riscurile militare pentru România sunt mai mari decât la începutul conflictului, mai mici sau la fel?”
42% dintre subiecţi au apreciat că riscurile militare sunt mai mari. Simultan, 47% afirmă că sunt la fel.
Doar 2% dintre cei chestionaţi au foarte mare încredere că în cazul unui pericol armat, Guvernul României are capacitatea să protejeze siguranţa populaţiei.
17% au mare încredere, în timp ce procentele celor a căror încredere este mică sau foarte mică reprezintă 35%, respectiv 44%. .
Sondajul IRSOP a fost realizat în intervalul 25-30 octombrie, prin interviuri telefonice, pe un eşantion de 905 persoane, reprezentativ pentru populaţia de peste 18 ani rezidentă în România. Toleranţa de eşantionare este de ±3,3%. Sondajul reprezintă un serviciu de informare publică finanţat integral de IRSOP.