Japonezii de la Sony au lansat modelul Cyber-shot TX5, care pe lângă faptul că e rezistent la praf, şoc sau îngheţ, este cea mai subţire cameră foto digitală subacvatică.
Subţire de doar 17,7 mm, Cyber-shot TX5 reprezintă cea mai subţire şi mai compactă cameră foto digitală rezistentă la apă. Aceasta poate captura imagini până la o adâncime de 3 m, permiţând utilizatorului să fotografieze în piscină sau în timp ce face scufundări.
Camera este rezistentă la praf, poate fotografia după o cădere de la o înălţime de 1,5 m şi chiar în condiţii de îngheţ, de până la -10 C.Cyber-shot TX5 are un ecran tactil de 7,5 cm, o rezoluţie de 10,2 megapixeli, zoom optic 4x, o memorie internă de 45 de MB şi înregistrează HD (720p ).
Modelul este disponibil în cinci culori negru, argintiu, roz, verde, roşu şi va fi disponibil începând cu finalul lunii martie 2010.
SURSA: Sony