Sony a lansat în România camerele foto NEX F3 şi a37

Sony a lansat în România şi la nivel internaţional noua cameră cu obiective interschimbabile Sony NEX-F3, concepută pentru amatorii de fotografie care doresc să realizeze imagini la o calitate DSLR cu un aparat compact. Lansarea a avut loc în cadrul expoziţiei Sony World Photography Awards 2012, organizată în premieră în România şi care va putea fi vizitată în perioada 18 – 30 mai la Cărtureşti, Verona. În cadrul evenimentului, a fost lansat și modelul a37 cu o viteză de fotografiere de 7 cadre pe secundă.

Aparatul foto NEX-F3 încape cu uşurinţă în buzunar şi, dispune de acelaşi design precum celelalte camere foto din gama α cu montură E. Mult mai mare decât senzorii disponibili pe camerele compacte, senzorul CMOS Exmor APS HD cu rezoluţie de 16,1 megapixeli reali captează mai multă lumină, surprinde imagini cu zgomot redus şi filmează Full HD precis şi detaliat (50i/25p). Precum tradiţionalele aparate DSLR, cu NEX-F3 este uşor să creezi efecte cu defocalizarea fundalului. De asemenea, auto-portretele sunt uşor de realizat datorită ecranului care poate fi rotit la până la 180°.
 
Modelul α37 le permite utilizatorilor începători să realizeze portrete profesionale, asemenea unui fotograf cu experienţă. Modul Auto Portrait Framing identifică poziţia subiectului şi ajustează cu precizie imaginea, pentru a obţine fotografii portret de calitate, la rezoluţie înaltă, utilizând regula treimilor din compoziţie. În plus, datorită tehnologiei By Pixel Super Resolution, imaginile tăiate sau portretele cu zoom păstrează aceeaşi rezoluţie înaltă, cu un nivel ridicat de detaliu.
 
 Principale caracteristici NEX F3
 

  • Rezoluţie de 16,1 megapixeli reali cu senzorul APS-C
  • Ecran LCD rabatabil 180° pentru auto-portrete
  • Bliţul încorporat, util în condiţii de lumină scăzută
  • Modul Auto Portrait Framing pentru portrete de înaltă calitate, uşor de realizat
  • AVCHD (50i/25p) asigură înregistrări de înaltă calitate
  • Tehnologia Clear Image Zoom dublează distanţa focală efectivă menţinând în acelaşi timp numărul de pixeli
  • Rezultate uimitoare cu modul Auto Superior
  • Autonomia bateriei permite realizarea a 470 de imagini şi poate fi încărcată prin USB

 
 
Principale caracteristici a37
 

  • Senzor Exmor APS HD CMOS de 16,1 megapixeli
  • Fotografiere rapidă cu 7 cadre pe secundă şi autofocus continuu în modul Tele-Zoom Continuous Advance Priority AE prin tehnologia cu oglindă semitransparentă
  • Sistem autofocus în 15 puncte cu trei senzori în cruce 
  • Vizor Tru-Finder™ de înaltă rezoluţie cu acoperire 100%
  • Compatibilitate AVCHD (50i/25p) pentru înregistrări video cu aspect cinematic
  • Funcţia “Auto Portrait Framing” pentru portrete profesionale
  • Ecran LCD ajustabil pentru utilizare comodă
  • Sensibilitate înaltă ISO 100 – 16000
  • Zoom-ul “Clear Image” dublează distanţa focală efectivă, menţinând cadrele bogate în detalii
  • Rezultate profesionale cu modul Auto Superior