Sony Computer Entertainment anunţă că, la mai puţin de şase ani de la lansarea din 2006, vânzările cumulate ale PlayStation3 (PS3) au depăşit 70 de milioane de unităţi la nivel mondial.
Cea mai nouă consolă PlayStation3 a fost lansată de Sony în luna septembrie al anului curent. Aceasta are dimensiunile şi greutatea reduse cu peste 50% faţă de modelul original, şi 25%, respectiv 20% faţă de modelul PS3 lansat în 2009.
Odată cu debutul PS3 în noiembrie 2006, SCE a lansat şi PlayStation Network, care s-a extins în 59 de ţări şi regiuni de pe glob. PlayStation Network oferă suport pentru gameplay-ul online gratuit construit în jurul comunităţii de utilizatori, pentru jocurile exclusive provenite de la dezvoltatorii independenţi şi cei mai importanţi distribuitori, respectiv pentru un spectru larg de aplicaţii de divertisment legate de filme, muzică şi sporturi. Utilizatorii PS3 au acces la peste 170.000 de titluri, printre care peste 57.000 jocuri, disponibile spre descărcare în format digital de pe PlayStation Network.
PS3 a bucurat de un suport răsunător din partea dezvoltatorilor 3rd party şi a publisherilor de la nivel global. Numărul total al aplicaţiilor disponibile pentru PS3 a atins recordul de 3,590 cu peste 595 milioane de unităţi vândute la nivel global. Printre cele mai noi şi mai incitante titluri disponibile pentru PS3 se numără Assassin’s Creed III (Ubisoft Entertainment.), FIFA 13(Electronic Arts Inc.) sau PlayStation All-Stars Battle Royale (Sony Computer Entertainment). În curând vor apărea şi aplicaţii care suportă opţiunea “cross platform feature” precum LittleBigPlanet 2: Cross Controller Pack sau Sly Cooper: Thieves in Time (Sony Computer Entertainment). Prin aceste jocuri, SCE va prezenta o nouă experienţă de gaming care va profita din plin de capacităţile PS3 şi PlayStationVita.