Sony Ericsson, al patrulea producător mondial de telefoane mobile, a raportat pierderi, înainte de taxe, de 283 milioane euro pentru al doilea trimestru al acestui an. Pierderile producătorului de telefoane mobile Sony Ericsson, în al doilea trimestru, nu surprind pe nimeni. Analiştii estimaseră pierderi de 284 milioane euro, fără cheltuielile de restructurare, cifrate la 62 milioane euro.În aceeaşi perioadă a anului trecut, Sony Ericsson a afişat un profit înainte de taxe de 8 mil
Sony Ericsson, al patrulea producător mondial de telefoane mobile, a raportat pierderi, înainte de taxe, de 283 milioane euro pentru al doilea trimestru al acestui an.
Pierderile producătorului de telefoane mobile Sony Ericsson, în al doilea trimestru, nu surprind pe nimeni. Analiştii estimaseră pierderi de 284 milioane euro, fără cheltuielile de restructurare, cifrate la 62 milioane euro.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, Sony Ericsson a afişat un profit înainte de taxe de 8 milioane euro.
Reprezentanţii companiei consideră că au pierdut foarte mult atunci când s‑au decis să se axeze puternic pe terminalele Walkman, ale căror vănzări au scăzut cel mai mult în ultima perioadă.
Sony Ericsson a livrat 13,8 milioane de unităţi în al doilea trimestru, cu 43% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut.
Nokia, liderul mondial al producătorilor de telefoane mobile, nu a anunţat încă rezultatele financiare pentru trimestrul doi.
Industria telefoanelor mobile se aşteaptă în 2009 la cea mai severă scădere a activităţii din istorie, din cauza recesiunii mondiale care a afectat cererea.
SURSA: Yahoo! News