Sony lansează PlayStation Vita pe 22 februarie 2012

Sony a anunţat lansarea PlayStation Vita (PS Vita) în Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi în regiunea Australasia, începând cu data de 22 februarie 2012.

Disponibilă la un preţ de 249,99 euro pentru versiunea Wi-Fi şi la 299,99 euro pentru modelul cu 3G/Wi-Fi, noua consolă PS Vita va oferi o experienţă de gaming portabil fără precedent, în orice moment şi indiferent de loc.
 
PS Vita va oferi consumatorilor noi modalităţi de joc prin intermediul unui set unic de caracteristici, precum ecranul tactil frontal OLED şi touchpad-ul dorsal, cele două stick-uri analog, senzori de mişcare şi camere duble.

Cu peste 80 de jocuri în producţie în acest moment, de la studiouri principale şi terţe, incluzând  “LittleBigPlanet,” “Wipeout 2048,” “Resistance: Burning Skies™,” “Uncharted Golden Abyss™,” “Assassin’s Creed” al Ubisoft, “FIFA” al EA, “Call of Duty” al Activision şi multe altele, sistemul PS Vita oferă experienţe de gaming neegalate de niciun alt dispozitiv mobil sau portabil de pe piaţă.

În plus, cu suportul 3G şi Wi-Fi, PS Vita va atrage utilizatorii către experienţe de gaming mai profunde şi le va facilita interacţiunea şi jocul cu alţi oameni din jurul lor, precum prietenii lor sau alţi utilizatori, prin intermediul aplicaţiilor PS Vita – near şi Party. O varietate de servicii de social networking şi comunicare, precum Facebook, foursquare, Skype şi Twitter, vor fi de asemenea disponibile pe PS Vita.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/h0mgmLebUvc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>