Compania Sony va lansa un post TV care va emite 3D, iar acesta va începe să emită de anul viitor, a declarat pentru capital.ro Norman Tajudin, vicepreşedinte la Sony Pictures Home Entertainment.
Norman Tajudin, prezent la Bucureşti, la evenimentul prin care Pro Video a devenit partener oficial şi reprezentant Sony Pictures Home Entertainment în ţara noastră, a declarat că tehnologia 3D reprezintă viitorul filmelor, iar televizoarele 3D şi playerele Blu-ray vor deveni accesibile în timp publicului larg.
Tajudin este conştient că cea mai mare problemă în prezent o reprezintă conţinutul 3D, însă acesta priveşte încrezător către viitor. „În Statele Unite canalul ESPN transmite 3D deja, iar anul viitor Sony împreună cu Discovery şi IMAX vor lansa un canal de televiziune care va difuza programe 3D”, a afirmat acesta.
De asemenea, Sony Pictures Home Entertainment va lansa până la finele anului patru titluri în format 3D printre care se numără „Monster House” şi „Open Season”. Tajudin a mai afirmat că meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud, care au fost filmate în format 3D, vor fi disponibile pe Blu-ray anul acesta.
Toate filmele Sony vor fi disponibile prin Pro Video, care este cel mai mare distribuitor de conţinut de divertisment pentru acasă din România, compania având o cotă de 43%, potrivit lui Lucian Tănase, directorul executiv al Pro Video.