Sorana Cîrstea una dintre jucătoarele românce din top 100 WTA, a lansat recent, într-un interviu, un atac la adresa Simonei Halep, fosta numărul 1 mondial. Tânăra din Dâmbovița spune că nu are o relație de prietenie cu Halep, chiar dacă se cunosc de când aveau 8 ani.
Sorana Cîrstea (28 de ani) a vorbit despre relația pe care o are cu Simona Halep (27 de ani). Sportiva din Târgoviște a dezvăluit motivul pentru care nu are o relație de prietenie cu fostul lider WTA.
„Noi ne știm de la 8 ani și ne cunoaștem. Dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă, ca-n orice job: cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite. Nu există două persoane mai diferite decât noi două. Cu toate astea, respect ceea ce a făcut. Am vorbit întotdeauna extraordinar de frumos despre ea”, a declarat Sorana, într-un interviu acordat pentru mirceamester.ro.
Întrebată despre șansele Simonei Halep de a mai câștiga un turneu de Grand Slam, după Roland Garros 2018, Sorana este sceptică. „E greu să mai câștige un Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova.
Ea are un joc în care așteaptă. Mi-e greu să cred că stilul ei de joc se potrivește pe un Grand Slam pe hard. Pe zgură da, o văd mult mai bine, dar și acolo vin jucătoarele cu serviciu puternic. Per total, Simona este, așa cum am zis, dârză. Iar în tenisul de astăzi asta ar putea să compenseze orice joc”, a spus Sorana Cîrstea.