Grupul austriac Soravia a amânat pentru anul viitor începerea construcţiei unui proiect de spaţii de birouri şi de retail în Bucureşti, investiţie estimată la 115 milioane euro, acoperită parţial de International Finance Corportation, pentru care nu a reuşit să atragă alte surse de finanţare "Proiectul Soravia Center Mihai Bravu a fost amânat pentru a doua jumătate a anului viitor din cauza condiţiilor nefavorabile ale pieţei şi a condiţiilor extrem de aspre de finanţare,
Grupul austriac Soravia a amânat pentru anul viitor începerea construcţiei unui proiect de spaţii de birouri şi de retail în Bucureşti, investiţie estimată la 115 milioane euro, acoperită parţial de International Finance Corportation, pentru care nu a reuşit să atragă alte surse de finanţare
„Proiectul Soravia Center Mihai Bravu a fost amânat pentru a doua jumătate a anului viitor din cauza condiţiilor nefavorabile ale pieţei şi a condiţiilor extrem de aspre de finanţare, din partea băncilor. Suntem în discuţii cu băncile pentru finanţarea a 80% din valoarea investiţiei”, a declarat, luni, Oana Bogdanovici, şeful direcţiei Marketing şi Închiriere din Soravia.
Valoarea investiţiei pentru construcţia proiectului este estimată la 115 milioane de euro, din care participarea International Finance Corportation, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, reprezintă 12,5% din total.
Reprezentanţii grupului austriac au declarat, la sfârşitul anului trecut, că vor începe în vara acestui an construcţia proiectului, a cărui finalizare era prevăzută pentru anul 2011.
Proiectul urmează să aibă 66.000 de metri pătraţi de birouri, structuraţi pe 16 etaje, şi 4.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale la parter. Spaţiile comerciale vor cuprinde un mall, un hipermarket şi o zonă de restaurante. De asemenea, centrul va avea o parcare pe patru nivele subterane.
Terenul pe care urmează să fie construit centrul are 7.700 de metri pătraţi.
În România, Soravia a mai construit o clădire de birouri pe Calea Moşilor din Bucureşti, vândută în 2006 fondului de investiţii Equest Partners.
SURSA: Mediafax