Mihaela Bilic a vorbit despre un aliment foarte popular în România: șoriciul. Puțini dintre noi cunosc acest lucru. Ce se întâmplă în organism atunci când consumăm șorici?
Mihaela Bilic spune că șoriciul nu îngrașă
Cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic demontează un mare mit despre șorici. Ea susține că acesta este benefic pentru organism, în ciuda convingerilor populare.
Cu apropierea sărbătorilor de iarnă, ea aduce în discuție ideea că șoriciul, un aliment popular în această perioadă, poate avea beneficii pentru sănătate.
Mihaela Bilic dezvăluie adevărul despre șorici, un preparat nelipsit de pe mesele românilor în apropierea Crăciunului. Șoriciul este considerat o delicatesă așteptată cu entuziasm, pe timp de iarnă.
Potrivit nutriționistei, șoriciul nu doar că nu îngrașă, ci aduce și multiple beneficii organismului.
„Anul acesta am avut parte de ritualul complet al pregătirii și tranșării porcului pentru Crăciun. Exact ca și în poezia lui Nicolae Labiș, “Moartea căprioarei”, emoțiile mele au fost amestecate… un spectacol impresionant, care presupune mult meșteșug și dibăcie.
Prepararea porcului este o artă, iar focul un element esențial, care trebuie stăpânit și pus în slujba omului. Mâncarea noastră n-ar avea același gust fără foc, iar șoriciul copt este o delicatesă pe care doar în preajma Crăciunului o poți savura.
Și merită știut că nu îngrașă, ci este o sursă de colagen de cea mai înaltă calitate, extrem de eficient pentru organism. Pomana porcului este cu siguranță cea mai gustoasă introducere în atmosfera sărbătorilor de iarnă!”, a explicat Mihaela Bilic pe Instagram.
Beneficiile șoriciului
Șoriciul de porc oferă 11 mg de magneziu, 127 mg de potasiu, 30 mg de calciu și 85 mg de fosfor în fiecare 100 de grame. Cu toate acestea, trebuie consumat cu moderație, având un conținut caloric ridicat de aproximativ 544 de calorii la 100 de grame, cu 31,3 grame de grăsimi.
Este sărac în fibre și carbohidrați, făcându-l o opțiune potrivită pentru persoanele diabetice.
Nutriționiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 50 de grame de șorici. Cantități mai mari pot prezenta riscuri pentru organism. Este recomandat să fie savurat între mese, ca o gustare, datorită caracterului său foarte sățios. Moderarea în consumul acestui aliment este esențială.
Persoanele cu hipertensiune arterială, nivel crescut de colesterol sau probleme biliare și pancreatice ar trebui să evite consumul de șorici.
Acest aliment poate cauza constipație, greață și crampe stomacale dacă este consumat în exces, potrivit foodstory.protv.ro.