Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, s-a întâlnit vineri cu şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, cu care a discutat despre controlul marilor averi şi despre continuarea restructurării ANAF, potrivit Agerpres.
"Nu putem vorbi încă de nişte concluzii, discuţiile vor continua zilele următoare. Am discutat despre strategia noastră de continuare a reformării instituţiei, de restructurare, de modernizare a sistemului IT, despre simplificarea sistemului de declaraţii fiscale şi despre strategia de includere a metodelor indirecte de control al marilor averi", a declarat preşedintele ANAF, după întâlnirea cu şeful misiunii FMI.
O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene şi Băncii Mondiale se află în România, în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2011, pentru evaluarea politicilor bugetare în cadrul celei de-a treia evaluări a acordului stand-by de tip preventiv cu România.