"A fost acea acţiune corectă de curăţare a vămilor care, probabil, va continua. Nu cred că, dacă au fost arestaţi 20-30 de persoane din vamă şi 100-150 din poliţia de frontieră, vămile române s-au curăţat de angajaţi predispuşi la fenomene de corupţie", a declarat şeful Fiscului.
El a precizat că oficialii Fiscului fac "verificări în permanenţă", însă nu a putut oferi detalii certe privind perioada şi amploarea acţiunilor de depistare a fenomenelor de corupţie în vămi care vor avea loc.
Blejnar: "Am plătit din punct de vedere mediatic nemeritat"
Totodată, Sorin Blejnar a spus că atât el, cât şi foarte mulţi colegi de-ai săi din instituţie, au plătit "din punct de vedere mediatic nemeritat" pentru acţiunile din vămi.
"Din cauza a 2% sau 1% din angajaţi care au probleme cu legea, s-a încercat decredibilizarea instituţiei. Însă în instituţia asta există persoane de o probitate morală mult peste media naţională", a precizat şeful ANAF.
Potrivit acestuia, din cauza mediatizării excesive, "s-a ajuns să se pună o anatemă asupra instituţiei" vămii.