În urmă cu o lună capital.ro scria că Sorin Buşe, fost director general al Renault Technologie Roumanie, nu a mai vrut să vină manager general la comapania TAROM, unde a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe de ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
De aproximativ două săptămâni, angajaţii TAROM îl aşteaptau pe noul director general adjunct la Tarom, Sorin Buşe să vină să-şi preia atribuţiile şi funcţia de manager până la selecţia unui nou director general. Ba mai mult, nici ceilalţi doi directori generali adjuncţi selectaţi de către Consiliul de Administraţie al TAROM pentru funcţiiile de şef administrativ, Paul Gurău şi directorul de marketing Costin Ciotec nu s-au prezentat la serviciu după mai bine de 14 zile de la alegerea acestora. Surse din Ministerul Transporturilor ne-au confirmat că Sorin Buşe nu va mai ocupa funcţia de CEO al companiei TAROM „Nu s-a ajuns la un conses pe contractul de mandat. Salariul pentru funcţia de CEO TAROM a fost diminuat. Fostul CEO TAROM încasa 10.000 de euro/lună, nu se mai oferă locuinţă şi nu se mai decontează alte cheltuieli”, ne-au explicat sursele citate. Fără să aibă competenţe de bun manager în domeniul aviatiei, Sorin Buşe ar fi cerut o leafă mult mai mare decât cea a fostului şel Christian Heinzmann care încasa 10.000 euro/lunar plus decontarea altor cheltuieli în valoare de aproximativ 4.000 euro/lună, scria capital.ro în luna iunie
Chiar în ziua în care ministrul Costescu l-a prezentat pe Sorin Bușe pentru funcția de la TAROM, actualul director al uzinei Dacia de la Mioveni îi transmitea lui Costescu "să nu mai fure oamenii" de la compania auto.
În acea zi Dan Costescu declara că Ministerul Transporturilor şi companiile din subordine trebuie să "înceapă să fure manageri şi personal de la companiile private aşa cum acestea au făcut ani la rândul de la companiile de stat". În aceeași zi, în cadrul Galei Premiilor Capital pentru “Excelenţă în Afaceri”, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a fost cel care a înmânat trofeul "Compania Anului" producătorului Automobile Dacia. Cu această ocazie, Cornel Olendraru, directorul uzinelor Automobile Dacia, i-a mulţumit ministrului transporturilor şi l-a rugat să facă promisiunea că nu va mai "fura" încă un membru al companiei auto.
Cine este Sorin Bușe?
Timp de cinci ani, Sorin Buşe a fost director general al Renault Technologie Roumanie. Anterior, în perioada 1995-2008, Sorin Buşe s-a alăturat producătorului Toyota, unde a ocupat diferite funcţii, ajungând în final Director General Toyota Motor Manufacturing Canada, cu responsabilitatea deschiderii operaţiunilor industriale în fabrica „greenfield” din Woodstock, Ontario. Din anul 2008 lucrează în Grupul Renault, unde a fost implicat în strategia Renault în Rusia, iar din iulie 2009 a devenit director executiv adjunct al Renault Technologie Roumanie.
Sorin Buşe s-a născut în 1960 la Bucureşti şi a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini în anul 1985. În perioada 1985-1990 a lucrat în cadrul companiei Electronica din Bucureşti în domeniul proiectării SDV. În anul 1990 a emigrat în Canada, iar timp de cinci ani a fost director de proiect şi director tehnic în industria auto, lucrând pentru furnizori ai companiilor General Motors, Honda, Chrysler, Mitsubishi, Suzuki, Mercedes.