Lipsa testelor de salivă în școli l-a făcut pe ministrul Sorin Cîmpeanu să iasă în față cu critici dure la adresa lui Raed Arafat. Acesta este considerat principalul responsabil, mai ales din perspectiva faptului că achiziția testelor de saliva din școli depinde de IGSU, instituția condusă de Raed Arafat.

Sorin Cîmpeanu a făcut o serie de comentarii pe marginea acestui subiect și într-o declarație susținută la Digi 24 i-a solicitat lui Raed Arafat să-și asume de urgență responsabilitatea în această problemă. Potrivitb ministrului Educației, achiziția testelor de salivă din școli a rămas blocată la nivel de IGSU.

„Este un lucru foarte grav. Este un lucru îngrijorător. Succesiunea operaţiilor a fost următoarea. Agenţia Naţională a Medicamentului, singurii care aveau competenţa de a elabora cerinţele de performanţă, a făcut acest lucru, apoi ONAC a organizat liciţia şi a semnat acordurile cadru. A treia instituţie IGSU semnează contractele subsecvente, primeşte testele şi le distribuie inspetoratelor şcolare pentru a fi distribuite în şcoli”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu: Avem nevoie de teste în şcoli

El a arătat că este nevoie ca Raed Arafat să facă acest lucru și că Ministerul Educației a cerut de multă vreme să se ia măsuri.

„Acest lucru, dincolo de vaccinare şi de respectarea regulilor sanitar, se face prin testare. Avem nevoie de teste în şcoli. Acum copiii sunt deja obişnuiţi cu administrarea acestor teste. Câteva săptămâni din finalul anului trecut le-au utilizat. Aceste teste sunt o presortare, urmând a fi confirmate prin teste PCR. Dacă ne raportăm la cele 111 cazuri pozitive identificate prin teste de salivă şi confirmate prin teste PCR dintr-o multitudine de milioane de teste, apreciez că au o relevanţă scăzută”, a mai spus ministrul.

Cîmpeanu a explicat că aceste teste au fost distribuite elevilor şi nu a exitat altă posibilitate legală decât aceea de a se baza pe responsabilitatea părinţilor că au făcut aceste teste. El a mai explicat s-a decis asupra utilizării testelor de salivă întrucât cele pe bază de exudat faringian au fost considerate prea invazive.

Ce se întâmplă cu masca de protecție în școli

Sorin Cîmpeanu a făcut precizări și în ceea ce privește masca textilă în școli, pe care unii elevi încă o mai folosesc, deși nu mai este acceptată în spații publice. Ministrul a subliniat că specialișii în Sănătate sunt cei care au decis că măștile FFP2 protejează cel mai bine, motiv pentru care aceste tipuri de măști vor fi puse la dispoziția elevilor.

„Masca textilă nu mai e acceptată de CNSU, dar mulți copii poartă mască textilă la şcoală. Am fost dintre cei care au susţinut masca textilă pe principiul ce ţine de educaţie. Dacă au diverse imprimeuri, sunt mai uşor de acceptat de copii”, a arătat ministrul.

El a susțiut că din clipa în care cei din Sănătate vin și spun că masca textilă nu oferă o protecţie corespunzătoare, atunci el, ca reprezentant al Ministerului Educaţiei, nu mai are argumente să contrazică specialiştii în sănătate.

„Vor trebuie puse la dispoziţia elevilor măşti de care trebuie în şcoli.”, a conchis ministrul Educației.