Sistemul de educație din România s-a confruntat cu provocări majore în ultimii doi ani de zile, odată cu debutul pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități. În acest sens, Ministerul Educației are în plan schimbări majore.
În cadrul conferinței „Rolul învăţământului superior românesc în Spaţiul European al Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice”, organizată de DC News, ministrul Educației a vorbit despre schimbările pe care le pregătește în următorul an în învățământul din România.
Sorin Cîmpeanu susține că un pachet legislativ privind educaţia trebuie să fie pus în consultare publică cât mai curând, apoi să fie dezbătut în Parlament.
Ministrul susține că își dorește ca lucrurile să se miște repede astfel încât sistemul de învăţământ să înceapă în septembrie 2023 „pe cu totul alte baze”. Pe lângă pachetul legislativ, el a mai adăugat că urmează să fie emise și peste 100 de acte normative, hotărâri de Guvern şi ordine de ministru, ca legislaţie secundară.
Schimbările anunțate de Sorin Cîmpeanu în sistemul de educație
„Este vorba despre pachetul legislativ care va trebuie să fie disponibil în consultare publică cât mai curând. Este vorba despre legile educaţiei. (…) Aceste legi, proiecte, propuneri ne dorim să fie prezentate cât mai rapid, foarte rapid, în primă lectură în Guvern. Lăsate un termen suficient în consultare pentru ca mai apoi să le putem înainte Parlamentului spre dezbatere.
Din acest pachet legislativ, vorbesc doar de legislaţia primară, am căutat să vedem cam ce ar însemna legislaţia secundară şi înseamnă peste 100 de acte normative, hotărâri de Guvern şi ordine de ministru care ar trebui să pregătească sistemul de educaţie, arhitectura de sistem, să clarifice multe lucruri, să elimine suprapunerile, să consolideze legătura dintre şcoală, universitate şi mediul socio-economic, să conecteze mult mai bine elevii şi studenţii la realităţile societăţii, la schimbările tehnologice extrem de rapide şi de accentuate.
În septembrie 2023 îmi doresc şi ne dorim cu toţii şi sunt convins – sistemul de educaţie să poată să înceapă pe cu totul alte baze”, a susţinut Cîmpeanu.
Învățământul dual trebuie să devină mai atractiv
Totodată, ministrul Educației a mai adăugat că își dorește ca învățământul dual să fie unul mai atractiv, iar universităţile să poată dezvolta programe de licenţă şi master în sistem dual. El susține că la momentul actual se caută modalități de sprijin în acest sens pentru universitățile din țară.
„Învăţământul dual trebuie să fie atractiv şi pentru a fi atractiv aceste rute (…) trebuie fie şi deschise. Deschise înseamnă că trebuie să aibă acces în învăţământul superior.
Suntem în etapa în care căutăm să găsim modalităţi de sprijin pentru ca universităţile să poată dezvolta programe de învăţământ la nivel de licenţă şi master în sistem dual”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.