Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaței, anunţă că jumătate dintre copiii depistaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-COV-2 după reluarea cursurilor sunt din Bucureşti şi din judeţele Cluj şi Arad. Acesta este de părere că statistica prezentantă duce la unele concluzii cu privire la respectarea regulilor. El îi îndeamnă pe părinţi să nu îşi trimită copiii în colectivitate dacă au fie şi „cele mai mici simptome de boală” pentru că pot pune în pericol viaţa rudelor bolnave ale altor copii.
„Rata de depistare a cazurilor pozitive în şcoli este mult, mult sub rata generală de infectare a populaţiei din România. Dacă vorbim de elevi, cei 244 de elevi, înseamnă 1 la 10.000 rată de infectare pe patru zile, rată cumulată de infectare.
Acelaşi procent este scăzut totuşi şi în ceea ce priveşte procentul personalului din învăţământ infectat. Până acum, rezultatele nu sunt cauzate de transmiterea în şcoli. De acum încolo însă, de săptămâna viitoare, ceea ce va apărea ca plus peste această rată de infectare putem considera, din păcate, că e determinat de reluarea şcolii. Până acum, nu”, a declarat ministrul Educaţiei, joi seară, la Digi 24.
Sorin Cîmpeanu: În 8 județe nu sunt cazuri de elevi confirmați
În plus, șeful de la Educație a precizat că în 10 județe din România nu sunt cadre didactice infectate.
În judeţele Cluj, Arad şi în municipiul Bucureşti sunt, conform raportărilor de joi după-amiază, 122 de copii infectaţi, reprezentând jumătate din numărul copiilor infectaţi la nivel naţional, identificaţi pe bază de teste.
„Cred că asta ne face să tragem nişte concluzii cu privire la respectarea regulilor. Fac un îndemn către părinţi, în cazul în care depistează, observă cele mai mici simptome este puternic recomandat să nu îşi trimită copiii în colectivitate chiar dacă epidemiologii, medicii spun că cei mici nu dezvoltă forme grave de boală, trebuie ca fiecare părinte să se gândească că, prin transmiterea acestui virus în familiile celorlalţi, se poate ajunge la persoane cu vulnerabilităţi majore şi acesta este un gând care pe mine mă sperie şi ar trebui să sperie orice părinte care observă o stare atipică la propriul copil”, a adăugat ministrul.
Acesta a menţionat că elevii aflaţi în aceste situaţii nu vor primi absenţe, iar ministerul insistă pentru transmiterea cursurilor şi online.
Au fost trimise teste rapide
„Dacă nu există cabinet şi personal medical nu are cine să administreze aceste teste, deci nu are niciun sens să ajungă în şcoli, pentru că am întâlnit solicitări de a trimite în şcoli teste antigen, ca să le administreze cine? După care am primit informaţii cum că şcolilor care nu au cabinete medicale li se cere să raporteze la DSP câte teste a făcut. Păi câte teste să facă, dacă nu au primit teste, nu are cine să le administreze?”, a mai arătat Sorin Cîmpeanu.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au prezentat situaţia la nivel naţional, care arată că numărul elevilor confirmaţi în perioada 8-11 februarie este de 244, iar cel al claselor cu activitate suspendată la data de 11 februarie – 171. De asemenea, în perioada 8-11 februarie au fost confirmaţi 329 de angajaţi.
„Incidenţa cumulată în rândul elevilor pe cele 4 zile de la debutul semestrului II (1 caz de elev confirmat/10.000 elevi) este mult mai mică decât în rândul populaţiei generale. Există 8 judeţe în care nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în rândul elevilor (AG, BR, GR, NT, SB, SM, TL şi VL). Luând în considerare perioada de incubaţie, primele cazuri de Sars CoV-2 identificate în şcolile din România au la bază infectarea în săptămâna premergătoare începerii şcolii”, a transmis, joi, Ministerul Educaţiei.
Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu