În cadrul unei emisiuni difuzate pe postul de televiziune Digi24, Sorin Cîmpeanu a mărturisit faptul că încă din 1998, anul în care au fost schimbate trimestrele anului școlar a scăzut drastic calitatea învățământului, lucru care a contribuit de asemenea la creșterea ratei abandonului școlar.
Totodată, Cîmpeanu a fost întrebat și dacă această propunere va trece mai departe și dacă va exista certitudinea ca această măsură să se implementeze curând. El a replicat că deocamdată așteaptă punctul de vedere al unor specialiști.
Mai multe semestre, mai multe vacanțe
”Am spus că vom avea un proces de consultare şi de dezbatere bazat pe ceea ce aştept să primesc de la Institutul de Ştiinţele Educaţiei, de la experţi în ştiinţele educaţiei cu privire la modalităţile în care putem îmbina această formă care se pliază perfect peste pedagogia modernă, module de învăţare, de 6-8 săptămâni, în alternanţă cu săptămâni de repaus, care schimbarea de formă trebuie să fie dublată de o schimbare de fond.
Este vorba de partea de evaluare de care avem atât de mare nevoie. Astăzi, spre exemplu, aproape toată ziua am petrecut-o cu colegii care au competenţe în domeniu pentru a vedea ce putem face pentru standardizarea evaluării. Sunt câteva soluţii pe care deja le-am identificat, avem nevoie şi de alte soluţii care să vină în paralel cu această nouă formă de organizare care, având 5 vacanţe, dintre care trei sunt poziţionate foarte clar, este vorba de vacanţa sărbătorilor de iarnă, de vacanţa sărbătorilor Pascale şi de vacanţa de vară, intercalate cu o săptămână de vacanţă în luna octombrie pentru toţi elevii şi o săptămână de vacanţă în luna februarie pentru toţi elevii. Deci iată, cinci vacanţe”, a mai specificat ministrul.
Cîmpeanu a mai adăugat faptul că în aceste trimestre va exista șansa să implementeze și cele două programe extrașcolar, mai exact Săptămâna Verde și Școala Altfel. ”În luna martie trebuie să avem o decizie, dar decizia va fi puternic fundamentată”, a mai specificat Ministrul Educației despre eventualitatea reimplementarea trimestrelor în structura anului școlar.