Sorin Cîmpeanu susține modificările propuse de PSD. Reîntoarcerea elevilor la școala în format fizic este improtantă
În cadrul unei conferințe de presă de vineri, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost întrebat dacă este de acord cu propunerea PSD ca decizia de închidere a unităţilor de învăţământ să aparţină consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ cu aviz de la DSP.
“Am prezentat situaţia de fapt din teritoriu deoarece am trimis Corpul de control în toate judeţele, suntem la finalul primei săptămâni în care s-a verificat modul de adoptare a decizie şi trebuie să identificăm acea măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar care să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice în şcoli”, a răspuns acesta.
Acesta a mai spus că este de acord cu propunerea PSD de asigurare a testării în şcoli, atât pentru elevi, personalul didactic şi nedidactic.
De ce au fost închise școlile acolo unde rata de infectare era de sub 3 la mia e locuitori
Ministrul interimar al Educației a fost întrebat care este motivul pentru care Ministerul Sănătății a respins propunerea ca în localităţile cu incidenţa sub 3 la mie şcolile să fie deschise indiferent de rata de vacccinare în rândul profesorilor.
Sorin Cîmpeanu a precizat că Ministerul Sănătății ar putea da mai multe detalii despre acest aspect, subliniind că Minsiterul Educației a susținut mereu importanța prezenței fizice la școli și grădinițe.
“Sunt convins că Ministerul Sănătăţii vă va putea lămuri. Ministerul Educaţiei a susţinut şi susţine importanţei prezenţei fizice în grădiniţe şi şcoli, mai ales acolo unde rata de infectare este zero, fără niciun fel de condiţionare sau acolo unde rata de infectare este mică, propunerea Ministerului Educaţiei a fost mai mică de 3 la mie”, mai spune ministrul.
Mai mult decât atât, acesta spune că susține ca grădiniţle şi şcolile din mediul rural mai ales, în localităţile cu rata de infectare mică, să funcţioneze cu prezenţă fizică.
“Susţin în continuare ca grădiniţele şi şcolile, mai ales din mediul rural, unde rata de infectare este foarte mică, să funcţioneze cu prezenţă fizică, fără niciun fel de condiţionări, sigur, cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecţie sanitară, fără alte condiţionări. Inclusiv fără condiţionarea ratei de vaccinare. Avem grădiniţe, cu 10-15 copii în sate unde nu există şi nu au existat cazuri de infectare, în care nu există nici măcar internet şi posibilitatea de predare online şi în care nu există nici suficient de mulţi vaccinaţi”, a mai transmis Sorin Cîmpeanu.