Sorin Cîmpeanu a zis-o foarte clar

Ministrul Educației a declarat că este nevoie de prezentarea unui certificat medical în cazul în care profesorul se îmbolnăvește și lipsește de la școală. În caz contart, acesta va suporta consecințele, care poti fi chiar de natură salarială.

„Aşa cum este foarte greu de prioritizat între dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate, este greu de prioritizat între drepturile individuale ale fiecăruia şi interesul comunităţii.

Avem deja două categorii exceptate, cadre didactice care pe baza unor vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare, fiind angajaţi e nevoie de o certificare de la un medic de medicina muncii sau de la medic curant, au recomandare de a nu se prezenta în colectivităţi, au toate motivele să rămână în predarea online.

Important e ca la nivelul şcolii să se cunoască aceste lucruri şi să se programeze ora o zi pe săptămână în care elevii să nu vină la şcoală dacă se ştie dinainte că profesorul nu va veni să predea, ci va preda online, să nu vină la şcoală într-o zi şi pentru online şi pentru fizic. Să sperăm că o zi pe săptămână va fi suficient, dacă nu va fi suficient va fi joia şi vinerea, cum decide fiecare şcoală”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu avertizează

„A doua categorie, mai greu de prevăzut este aceea a cadrelor didactice care vor prezenta simptome sau declară că prezintă simptome specifice şi atunci nimeni nu le poate face nimic, nu pot fi sancţionaţi.

Nu poţi verifica dacă el a avut într-adevăr o temperatură de 37,5 sau nu a avut. Îţi declară că a avut sau că se simte rău, că are o stare generală proastă. Sunt lucruri foarte greu de verificat. (…) Există o perioadă de câteva zile în care dacă te simţi rău, trei zile la elevi spre exemplu, nu necesită niciun fel de adeverinţă medicală.

E suficient anunţul părinţilor pentru diriginţi, învăţători, profesori. Peste o anumită perioadă dacă tot declari zi de zi că te simţi rău şi ai simptome la un moment trebuie să vii şi cu un certificat medical. Dacă nu vii cu un certificat medical care să genereze un concediu medical, sigur că vei suporta consecinţe inclusiv de natură salarială”, a explicat ministrul Educaţiei.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin