Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu susține că primește zilnic amenințări cu moartea și că mesajele sunt explicite. El a arătat că aceste acțiuni sunt ca o reacție la măsurile lui de a schimba sistemul de educație din România prin anumite proiecte legislative.
„Se precizează și felul, se precizează și momentul, se precizează tot felul de detalii”, spune ministrul.
„Eu personal, primesc zilnic mesaje de amenințare cu moartea”, a declarat, joi seara, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu și-a asumat responsabilitatea de a face modificări în sistem
Sorin Cîmpeanu a dat detalii și când a fost întrebat dacă a sesizat Poliția. El a spus că nu se va lăsa pradă emoțiilor firești pentru orice altă persoană atunci când primești zilnic, și mai ales noaptea, mesaje foarte explicite de amenințare cu moartea.
„Mi-am asumat această responsabilitate de a schimba sistemul de educație din România prin aceste proiecte legislative care sunt rodul unor consultări de peste 5 ani și la care au participat peste 10.000 de persoane îndreptățite să se pronunțe. Este o misiune pe care mi-am asumat-o și pe cale de consecință n-am dreptul să mă las pradă emoțiilor firești pentru orice altă persoană atunci când primești zilnic, și mai ales nopatea, mesaje foarte explicite de amenințare cu moartea. Se precizează și felul, se precizează și momentul, se precizează tot felul de detalii”, a spus ministrul.
Întrebat dacă este vorba de rezistență la schimbare, Sorin Cîmpeanu a spus: „Este lipsa de educație manifestată pe mai multe planuri, este și rezistența sistemului la schimbare”.
O schimbare radicală de reformă întâmpină o rezistență firească
Ministrul Educației susține că schimbarea este necesară în condițiile în care societatea percepe școala ca fiind învechită. În opinia sa, cea mai mare parte a societății consideră școala învechită, pe bună dreptate, din toate perspectivele. În plus, ministrul a arătat că o schimbare radicală de reformă întâmpină o rezistență firească din partea unui sistem care este inerțial prin excelență.
„Atunci când profesorii sunt nemulțumiți, atunci când elevii sunt nemulțumiți, când părinții sunt nemulțumiți, când angajatorii sunt nemulțumiți, când până și politicienii sunt nemulțumiți, toată societatea e nemulțumită, este momentul unei schimbări radicale, o schimbare radicală de reformă întâmpină o rezistență firească din partea unui sistem care este inerțial prin excelență, dar este un sistem care a reușit să țină pasul cu evoluția societății într-o schimbare foarte rapidă și mai ales cu evoluția tehnologic”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.