Sorin Cîmpeanu vine cu o nouă propunere pentru orele remediale. Când ar putea fi recuperată materia
Ministrul Educației a precizat că orele remediale ar puea fi organizate în cadrul unor tabere de vară. Acestea ar putea avea loc în luna august, ministrul subliniind că luna august este una de vacanță, ”binemeritată în egală măsură pentru cadre didactice și elevi”.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că taberele de vară pot fi organizate acolo unde se dorește.
„Totuși, acolo unde se va dori, din partea școlii, din partea profesorilor, din partea elevilor și cu acordul părinților, se vor organiza evenimente de genul tabără de vară, pe parcursul cărora se vor putea organiza ore remediale. Este însă un lucru pe care Ministerul Educației îl susține acolo unde vor exista inițiative locale”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Câți elevi au raportat că au coronavirus
Ministrul Sorin Cîmpeanu a mai spus că, potrivit ultimelor date, 270 de elevi au raportat că au coronavirus, dintr-un total de 2,7 milioane de elevi care au putut merge la școală.
„Este vorba de un procent de 1 la 10.000 la nivel național. În București avem un număr de peste 40 de infectări din totalul elevilor care învață în București.
Deci procentul este mult sub cel național, sub rata de infectare la nivel național, care este de circa 0,7. În sistemul de educație este de 1 la 10.000”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.
Sursa foto: Capital