Sorin Grindeanu a făcut marele anunț, după ce Victor Ponta a lansat un zvon potrivit căruia, acesta ar candida la primăria municipiului Timișoara la alegerile din 2020.
„Se fac în iunie doi ani de când nu mai sunt în politică și nici nu mai am de gând. Nu este de actualitate acest zvon. Mai târziu vom vedea ce voi decide, însă acum nu intră în planurile mele. Îmi place ceea ce fac foarte mult. Este ceea ce am învățat în facultate. Lucrez într-un colectiv super ok. Sunt foarte multe provocări aici, la ANCOM. Este o instituție de top și sper să rămână așa”, a spus Sorin Grindeanu pentru DC News.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat săptămâna trecută că a auzit un zvon privind o eventuală candidatură a fostului premier PSD Sorin Grindeanu la primăria municipiului Timișoara la alegerile din 2020.
„Am auzit şi eu zvonul acesta. Sorin Grindeanu este preşedintele ANCOM şi dacă va dori să candideze, trebuie să spună domnia sa. De la PSD cred că nu poate (să candideze, n.r.), pentru că l-au exclus din partid, dar nu cred că putem să vorbim noi despre aşa ceva. Dacă va dori să facă din nou politică, sunt convins că o va spune el”, a spus Ponta.