Sorin Grindeanu a răbufnit după discuțiile privind Podul de la Brăila
Sorin Grindeanu a declarat că pe el îl deranjează „unii care vor să-și câștige capital politic de pe urma acestor discuții”, făcând referire la George Simion.
Totodată, a afirmat că nu există probleme de siguranță în ceea ce privește Podul de la Brăila.
„Pe mine mă deranjează de unii care vor să-și câștige capital politic de pe urma acestor discuții.
N-am făcut recepția la podul de la Brăila. Nu sunt probleme de siguranță, sunt aberații.
Respingem aceste afirmații atât eu, cât și CNAIR. Nu cred că modul acesta e unul constructiv. Nu e pusă în pericol siguranța în trafic”, a declarat ministrul Transporturilor.
George Simion, indignat de starea Podului de la Brăila
Președintele AUR, George Simion, a vizitat șantierul podului peste Dunăre de la Brăila, unde, la aproape un an de la deschidere, sunt necesare reparații majore. Politicianul s-a arătat indignat de situație. Trei muncitori lucrau, iar alți șapte erau ocupați cu telefoanele, în timp ce se formau cozi kilometrice.
Potrivit liderului AUR, „ei spun că nu e o problemă structurală, dar dacă n-ar fi o problemă structurală, nu s-ar mai scufunda asfaltul”.
George Simion a subliniat că o problemă semnificativă este riscul de faliment al firmelor responsabile de construcția podului, pentru că „banii s-au dus deja, au plecat peste hotare și rămâne tot responsabilitatea noastră să avem grijă de un pod construit defect”.
„La podul lui Grindeanu, marea lor realizare este că nu l-au făcut cu constructorii români. Noi nu mai suntem în stare să facem nimic și îl bagă în reparații capitale după nici un an. Asta e bătaia de joc a PSD-ului, care vă fură de 34 de ani, și, teoretic, unii dintre voi îi mai votați. Eu nu cred că îi mai votați. Eu cred că fură tot cum au furat și podul ăsta”, a spus el.
Liderul AUR a adăugat că „toți moldovenii care vin la mare trebuie să treacă pe acest pod. Și, acum se merge pe o singură bandă pentru că podul ăsta cică… nu are probleme structurale. Dar nu se poate așa, podul se prăbușește, efectiv”.
Mai mulți șoferi s-au plâns de disconfortul cauzat de lucrări
Mai mulți șoferi s-au plâns lui Simion de disconfortul cauzat de lucrările la podul peste Dunăre.
„Bătaie de joc! Drumurile de legătură finalizate 99% nu le dă drumul. Podul nu mai spunem că într-un an de zile l-au rașchetat de nu știu câte ori. Deci, uitați-vă, coadă până în sensul giratoriu de la Jijila. Nu se poate așa ceva”, a spus unul dintre șoferi.
Potrivit unui alt șofer, „după 10 luni de zile de când l-au făcut, mergem de îl bagă în reparații totale”.