Sorin Grindeanu a vorbit pentru prima oară despre moțiunea de cenzură. Care sunt temele vizate
Moțiunea de cenzură pe care PSD a pregătit-o împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu va fi gata pe 14 iunie și va fi supusă dezbaterii. Moțiunea se va încadra până la finalul sesiunii parlamentare.
În acest context, Sorin Grindeanu a vorbit pentru prima oară despre moțiune și a precizat trei dintre temele vizate de social-democrați.
Care sunt temele
Potrivit lui Sorin Grindeanu, prima temă vizează sărăcirea accelerată a poporului și modul prin care actuala guvernare încearcă să ”vândă blana ursului din pădure”.
Cea de-a doua temă este legată de Planul Național de Redresare și Reziliență, un plan care ” nu este normal să fie ținut secret”. Acesta mai spune că împrumutul la care va fi supusă țara nu trebuie să fie ținut secret.
Cea de-a treia temă vizează domeniul agriculturii, anunță Sorin Grindeanu.
„Inclusiv vorbind de PNRR, s-au dus la Bruxelles cu niște planuri de irigații de pe vremea lui Ceaușescu. În acest domeniu, ca să dau doar un exemplu, preocuparea guvernelor – și Orban și Cîțu – a fost zero.”, a mai declarat Grindeanu.
Partidul Social Democrat a anunțat că va depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu la finalul lunii iunie. Partidul va avea sprijinul celor din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Cu toate acestea, moțiunea nu poate să treacă deoarece este nevoie de 234 de voturi. Până acum PSD se bazează pe AUR și pe jumătate din grupul minorităților naționale. În total sunt 212 parlamentari care vor vota moțiunea de cenzură. Pentru ca aceasta să treacă mai este nevoie de votul a 22 de deputați care ar putea proveni chiar din PNL.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea