Abu Dhabi Ports Group va investi în Portul Constanța în zona molurilor 3 și 4
„Conducerea Abu Dhabi Ports Group și-a manifestat interesul pentru derularea unor investiții în Portul Constanța, în zona Molului Sud. În cadrul întâlnirii, pe care am avut-o astăzi la Abu Dhabi, reprezentanții acestui grup au transmis că vor să dezvolte proiecte în zona molurilor 3 și 4 din Port”, a anunțat miercuri Sorin Grindeanu, prin intermediul rețelelor sociale.
Potrivit spuselor sale, în curând va fi înființat un grup comun de lucru care va discuta despre încheierea unui Memorandum de Înțelegere între Portul Constanța și AD Ports Group.
„I-am invitat pe reprezentanții AD Ports Group să viziteze Portul Constanța pentru a stabili termenii colaborării, inclusiv în contextul interesului manifestat de aceștia pentru investiții în ceea ce privește insula artificială din port”, a completat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor din România.
Există șanse ca Abu Dhabi Ports Group să ajute la dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal Cargo
De altfel, oficialii români și Abu Dhabi Ports Group au discutat și despre un posibil parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal Cargo de pe Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”, care poate deveni astfel un puternic nod comercial regional, conectat la rețelele de transport feroviar și rutier.
„Acest Centru Intermodal, a cărui construcție este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafață de 65 de hectare și ar oferi facilități de depozitare și transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale”, a explicat Sorin Grindeanu pe contul său de Facebook.
De asemenea, tot astăzi, ministrul Energiei din România, Virgil Popescu, a anunțat că a participat la cea de a doua sesiune a comisiei de cooperare între Guvernul de la București şi Guvernul de la Abu Dhabi, la care s-a discutat despre alternativele pe care țara noastră le are la dispoziție în ceea ce privește achiziționarea de petrol.
România, interesată de achiziționarea de petrol din Emiratele Arabe Unite
În acest sens, ministrul anunță că țara noastră este interesată să achiziționeze gaz natural lichefiat, petrol, dar și alte produse petroliere din Emiratele Arabe Unite, având în vedere dorința de detașare de sursele rusești.
În același timp, Virgil Popescu anunță că mai multe companii arăbești au fost invitate să investească în sectorul energiei din România, inclusiv în energia regenerabilă.
„Astăzi am participat la deschiderea celei de-a doua sesiuni a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul EAU, reuniunea ministerială. Am transmis că există un potenţial semnificativ de cooperare între ţările noastre în sectorul energiei.
România este interesată de achiziţia de GNL, petrol şi produse petroliere din Emiratele Arabe Unite, având în vedere interesul de a ne diversifica sursele şi rutele de aprovizionare. Totodată, am invitat companiile emirateze să vină să investească în România, în sectorul energiei, inclusiv în energia regenerabilă”, a scris miercuri Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.