Sorin Grindeanu a menționat că a crescut numărul piloţilor care navighează pe canalul Sulina, singura cale navală care poate fi pusă la dispoziţie de România în acest scop. Acest lucru se întâmplă din 11 august, după reuniunea de la Galaţi pe tema unor măsuri pentru facilitatea transportului cerealelor din Ucraina către restul lumii.
Ministrul a propus oficialilor ucraineni să folosească, pentru tranzitul navelor care transportă cereale, şi porturile Brăila şi Galaţi.
”S-au căutat soluţii, şi eu spun că le-am găsit, prin care să creştem capacitatea de tranzit prin România a cerealelor în primul rând, capacitatea de tranzit a canalului Sulina pentru că acest canal rămâne singura modalitate de export care, în acest moment, îndeplineşte toate criteriile tratatelor internaţionale”, a spus Grindeanu.
Propunerile avansate de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor
El a ținut să ofere și două exemple în acest sens. Una se referă la creșterea numărului de piloţi, măsură despre care ministrul a spus că este deja aproape finalizată pe canalul Sulina. A doua se referă să se reuşească, printr-o investiţie care să fie finalizată undeva în octombrie, pe fonduri europene, să se. poată naviga 24 de ore din 24 pe Sulina. În prezent, canalul Sulina este practicabil doar pe timp de zi.
Dacă pentru canalul Sulina existau mai puţin de 40 de piloţi, de la reuniunea de la Galaţi, la care au participat oficiali români, ucraineni, ai Comisiei Europene şi SUA, numărul acestora a crescut la 54 şi va depăşi 60. Aceste cifre au fost oferite chiar de ministru.
”Încercăm să-i reîncadrăm pe foştii piloţi militari, astfel încât să creştem capacitatea de transport. De asemenea, am propus partenerilor din Ucraina, e decizia lor, să folosească mai mult portul Galaţi, să folosească portul Brăila”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Importanța podului de la Brăila în contextul războiului din Ucraina
La începutul lunii iulie, comisarul nostru european pentru Transporturi, Adina Vălean, a subliniat importanța podului de la Brăila. Ea a subliniat atunci rolul important jucat de acest obiectiv în contextul geopolitic actual al războiului din Ucraina. Vălean a arătat că infrastructura de transporturi din regiunea dunăreană este vitală pentru a îmbunătăţi securitatea la nivelul Uniunii.
„Comisia Europeană finanţează deja proiecte în România care să îmbunătăţească infrastructura la trecerile de frontieră pe Canalul Sulina, în Portul Constanţa, acestea rămânând proiecte cu beneficii pe termen lung pentru România”, a arătat atunci comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.