Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAR) a transmis, luni, la ANAP, spre publicare, Anunţurile de participare pentru 3 din cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu – Făgăraş, a anunţat pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Start pentru licitația autostrăzii Sibiu – Făgăraș
Este vorba despre Tronsonul 2 Avrig-Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km, cu o valoare estimată de 1,713 miliarde de lei (fără TVA), Tronsonul 3 Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km, cu o valoare estimată de 1,836 miliarde de lei (fără TVA), şi Tronsonul 4 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş (cu o lungime de 16,26 km) şi Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată de 1,163 miliarde de lei (fără TVA).
Datele limită pentru depunerea ofertelor sunt 11 octombrie 2022 pentru Tronsonul 2, 12 octombrie pentru Tronsonul 3 şi 13 octombrie pentru Tronsonul 4.
Pentru fiecare tronson perioada de proiectare va fi de 12 luni şi cea de execuţie a lucrărilor va fi de 36 de luni, iar întregul proiect este finanţat din fonduri europene nerambursabile.
Anunţurile de participare vor fi vizibile ulterior publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pe traseul autostrăzii sunt prevăzute 7 noduri rutiere, 102 de poduri, pasaje şi viaducte, 2 centre de întreţinere/monitorizare şi 4 spaţii de servicii.
Valoarea totală a investiţiei este de 8,39 miliarde lei, inclusiv TVA, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis în primăvara acestui an.
Contractul pentru Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti a fost semnat
Menționăm că, ministrul Transporturilor a participat luni la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Sorin Grindeanu a transmis că România va avea, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii.
„A fost semnat cel mai mare contract pe care l-a semnat CNAIR-ul vreodată. Este de aproximativ 5,3 miliarde (de lei – n.r.) fără TVA. (…). Odată cu semnarea acestui contract pe lotul 3 Sibiu – Piteşti, toate cele 5 secţiuni ale autostrăzii Sibiu – Piteşti au desemnaţi câştigători. Una dintre ele, secţiunea 1, de la Sibiu la Boiţa, ne aşteptăm ca la finalul acestui an să poată fi dată în circulaţie. Iată că într-un final, cu foarte mare întârziere, avem aceste contacte semnate, urmând ca cei care au câştigat aceste licitaţii să se ţină de termenii contractului şi să avem, aşa cum spuneam mai devreme, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii”, a spus Sorin Grindeanu.