Tronsonul Suplacu de Barcău-Nușfalău va fi dat în folosinţă pe 15 septembrie
„Borna de 1.000 de km de drum de mare viteză va fi atinsă odată cu deschiderea secțiunii Nușfalău- Suplacu de Barcău (13,55 km.).
Stadiul fizic al lucrărilor este de 95% și ne arată seriozitatea constructorului. Dacă și condițiile meterologice vor permite, există posibilitatea ca luna viitoare să puteam circula în regim de autostradă pe această secțiune.
Lucrările sunt în grafic, undeva în 15 septembrie vor fi finalizate şi va fi dat în circulaţie acest lot, un lot de peste 13 kilometri. Mai au lucrări acum la capăt, să facă acea descărcare astfel încât să fie folosită întreaga bucată. S-au înscris în ceea ce şi-au asumat iniţial. (…)
Odată cu darea în circulaţie a acestui tronson se va atinge această cotă de 1.000 de km de autostradă şi drum expres în România. Prea puţin faţă de cât avem nevoie”, a spus, miercuri, Sorin Grindeanu.
Pe celelalte două sectoare spre Cluj sunt probleme cu alunecările de teren
„Am fost împreună pe cele două loturi de la Nădăşelu până la Poarta Sălaului, sunt lucrări extrem de complicate acolo şi am mers pe întreg traseul, au fost alunecări acolo, vor fi, sunt lucruri pe care doar o companie puternică cum e UMB-ul poate să le ducă la capăt (…) Adunate sunt peste 40 de km, eu cred că este unul dintre cele mai dificile loturi de autostradă din ţară, care ar trebui să fie gata la sfârşitul anului viitor.
Sper ca în această toamnă să fie finalizate toate licitaţiile pentru Autostrada Transilvania. Pe 28 august este termenul limită de depunere a ofertelor pentru tunelul Meseşului”, a adăugat el.
În 2024, s-ar putea circula pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului
„Am verificat astăzi stadiul lucrărilor pe secțiunile Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania! Constructorul român are o mobilizare foarte bună pe toți cei 42,3 km ai celor două secțiuni finanțate prin PNRR.
Ne-au fost prezentate probleme cauzate de fenomene naturale (alunecări de teren), motiv pentru care, în 3 august, CNAIR a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor necesare devierii traseului secțiunii Nădășelu – Mihăiești.
Având în vedere situația din teren, sper ca anul viitor se va putea circula pe cei 12,2 km ai secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului. Voi continua verificările și pe celelalte șantiere pentru a mă asigura că toate termenele vor fi respectate!”, a scris el pe contul său de Facebook.