În 2020 deficitul bugetar a ajuns la un record de 9,2% din PIB

„De ce este nevoie acum de consolidare fiscală? Voi fi direct: pentru că 60% din banii împrumutați astăzi de România merg pentru plata sau refinanțarea datoriilor din urmă, mai ales a datoriilor imense contractate de guvernările de dreapta”, a transmis Sorin Grindeanu printr-un mesaj pe Facebook.

Grindeanu anunță că, în 2020, deficitul bugetar a ajuns la un record de 9,2% din PIB și s-a menținut la un nivel record în UE și în anul 2021: 7,1% din PIB.

„Pe scurt: în timpul guvernărilor de dreapta, deficitul bugetar a ajuns la recordul istoric de 100 miliarde lei (în anul 2020), față de 29 miliarde lei în octombrie 2019 (ultima lună de guvernare PSD). Iar, din cauza acestor derapaje bugetare masive din perioada guvernărilor Orban și Cîțu, datoria guvernamentală a explodat! Ponderea datoriei guvernamentale în PIB a explodat de la 35,1% din PIB în anul 2019 la 48,6% din PIB în anul 2021, potrivit Eurostat”, a transmis social democratul.

România riscă să piardă fonduri europene și din PNRR.

„O să vă întrebați din nou de ce este nevoie acum de consolidare fiscală, după 3 premieri de dreapta? Pentru că România este în Procedură de Deficit bugetar excesiv din cauza guvernărilor lor. Pentru ca România are o problema gravă a veniturilor bugetare. Veniturile fiscale sunt la 27% din PIB, cu 15 puncte procentuale sub media UE (42% din PIB). Pentru că România va fi sancționată cu amendă de 0,5% din PIB, dacă nu demonstrează că reduce deficitul bugetar. Pentru că România riscă să piardă fonduri europene și fonduri din PNRR. Pentru că România va deveni necredibilă pe piețele financiare, iar costurile la care ne împrumutăm vor crește, iar datoria României devine din ce în ce mai greu de plătit”, a declarat Sorin Grindeanu.

Concluzia ministrului este următoarea: „fără măsurile de reducere a cheltuielilor statului și cele de reașezare a sistemului fiscal pe baze echitabile, România ratează inclusiv șansa de a face mari investiții publice”.