Sorin Grindeanu, despre PNRR
Prim-vicepreședintele PSD a reamintit, într-o conferință de presă susținută la sediul social democraților, că aproape jumătate din administrațiile din țară asta sunt cu reprezentanți PSD.
„Au pornit de la ce au cerut baronii PNL și USR, au unit aceste proiecte și au făcut acest așa-zis plan. Acest plan nu se termină cu un ciclu electoral și românii au ales, anul trecut. Aproape jumătate din administrațiile din țară asta sunt cu reprezentanți PSD”, a declarat marți, 23 martie, Sorin Grindeanu.
Dilema transparentizării
De asemenea, Grindeanu a subliniat și câteva obiective mari ce trebuie îndeplinite în actualul context pandemic.
„Toată această abordare pe care o are Guvernul în acest moment: faptul că, pe de-o parte, vorbesc despre transparentizare, când vorbesc de ministerul Sănătății și de celebrul ministru Voiculescu, și de greșelile făcute acolo ei sunt transparenți. Iar pe de altă parte, când vorbim de cererea noastră de a veni în Parlament să fie transparenți, se fac că nu aud.
Sunt câteva obiective mari. Să rezolvăm în același timp criză economică și criză sanitară. Să ne revenim cât se poate de rapid din punct de vedere economic.
Să schimbăm modelul de societate și modelul de economie spre care ne îndreptăm: mai multă digitalizare, mai multă grijă pentru mediu, un acces echitabil la sănătate și educație pentru toți”, a conchis Grindeanu.
Ciolacu recomandă modelul francez pentru redresarea economică post-pandemie
După discuția purtată cu ambasadorul Franţei în România, Marcel Ciolacu a subliniat că este crucial să ne uităm la ceea ce fac partenerii noștri europeni pentru „a nu rata o șansă istorică de reformare și dezvoltare a României”.
„Am discutat astăzi cu E.S. doamna Ambasador Laurence Auer despre experiența Franței în ceea ce privește accesarea profesionistă a instrumentelor financiare pe care statele membre ale UE le au la dispoziție pentru redresarea economică post-pandemie”, a scris Marcel Ciolacu pe Faccebook.
„Consider că și România trebuie să preia modelul Franței, astfel încât Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie prezentat în Parlament.
Revenirea la o viață normală este o prioritate absolută, dar este crucial să ne uităm la ceea ce fac partenerii noștri europeni în plan economic pentru a nu rata o șansă istorică de reformare și dezvoltare a României”, a conchis acesta.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea