Sorin Grindeanu îl vede pe Klaus Iohannis ca pe un adversar politic?
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă președintele Klaus Iohannis este un partener sau un adversar politic. În acest context, prim-vicepreședintele PSD a explicat că trecem printr-o perioadă în care „sunt mai multe lucruri de făcut, decât de vorbit”.
„Suntem atenţi. Am înţeles să venim să facem acest pas, a ajuta, să facem tot ce putem. Suntem de bună credinţă. Nu lucrăm pe la spate. Am înţeles şi din ce preşedintele a spus public, că e o perioadă în care avem mai multe lucruri de făcut decât de vorbit. Ne despart bătălii electorale din trecut şi nu puţine”, a declarat Sorin Grindeanu la Prima TV.
Totuși, acesta şi-a nuanţat afirmaţiile şi a subliniat că PSD a intrat în actuala coaliţie cu bună credinţă.
„Repet, am venit cu bună credinţă în această coaliţie, dar suntem atenţi”, a completat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu, nemulțumit de infrastructura din România
Anterior, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat nemulțumit față de infrastructura din România, spunând că dorește ca anul viitor să fie semnate contracte de investiții în infrastructură de 10 miliarde de euro.
„Vineri am plecat cu mașina spre Timișoara. (…) Dacă prind accident pe Valea Oltului s-ar putea să fac foarte, foarte mult. Dacă nu prind accident pe Valea Oltului sau Dealul Negru, undeva în 7 ore. Bucata dificilă e Pitești-Sibiu. E groaznică acea bucată. De la Sibiu până la Timișoara, cu excepția unui lot de 14 kilometri, se merge pe autostradă.
Nu cred că există vreun ministru al Transporturilor care a început un proiect și să îl vadă și finalizat. Statul român în toți acești ani a rămas dator major cetățenilor din punctul de vedere al infrastructurii de transport. Eu sunt conștient de acest lucru. Desene cred că avem pentru următorii 50 de ani, din păcate lipsește punerea în practică”, a spus Sorin Grindeanu la Digi24.
Acesta a mai declarat că „în 2022 semnăm doar pe PNRR undeva în jur de 7 miliarde. Diferența, pe exercițiile bugetare de care vă aminteam. Problema e următoarea: acest plan investițional pe care l-am trimis la Comisie, am discutat cu domna Vălean, avem un masterplan aprobat în 2016, cu ok și de la Comisie. Pe baza acestui masterplan s-a făcut acest plan investițional. E nevoie de acest salt.”